100 de şcoli rămân fără director principal şi adjunct

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

100 de şcoli rămân fără director principal şi adjunct

26 Octombrie 2016 / 18:10 220 accesări

146 de candidaţi pentru funcţia de director şi 39 de candidaţi pentru funcţia de director adjunct au fost declaraţi admişi în urma desfăşurării celor trei probe din cei 280 de candidaţi înscrişi în judeţul Suceava, iar alţi 26 de candidaţi au fost reprogramaţi.

Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a anunțat că în judeţ au fost scoase la concurs 284 de posturi din unitățile de învățământ de stat, din care 214 de director și 70 de director adjunct.

La acest concurs au fost validate 307 de dosare ale celor 280 de candidaţi, din care 230 de dosare pentru candidaţii la funcţia de director şi 77 de dosare pentru candidaţii la funcţia de director adjunct.

La proba scrisă au participat 271 de candidaţi, din care au fost admişi 238, în timp ce la proba de evaluare a curriculumului vitae au participat 233 de candidaţi, din care au fost declaraţi admişi 189, iar la proba de interviu au participat 188 de candidaţi, din care au fost admişi 185.

ISJ Suceava menționează că în urma desfăşurării probelor de concurs până joi au fost declaraţi admiși 146 de candidaţi pentru funcţia de director şi 39 de candidaţi pentru funcţia de director adjunct, iar alţi 26 de candidaţi pentru funcţiile de director şi director adjunct, care au fost reprogramaţi, vor susţine probele până în 17 noiembrie 2016.



Ştiri recomandate

12