
|
|
|
Vineri, 19 Mai 2006
Fraudarea conturilor nu poate fi contestată de păgubiți
La sfîrșitul lunii trecute, ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au prins în flagrant doi bucureșteni în timp ce efectuau extrageri de numerar de la un bancomat aparținînd sucursalei BRD Mangalia, folosind carduri falsificate. Ciprian Ioniță, de 26 de ani, administrator la SC Autoravan Trans SRL, din București și Constantin Cosmin Lăcătuș, de 25 de ani, fără ocupație, aveau asupra lor 17 cărți de credit, care prezentau urme evidente de contrafacere, precum și 5700 RON. În urma achetei efectuate, s-a stabilit că doar trei din cele 17 carduri erau false, cei doi recunoscînd că au devalizat și ATM-uri aparținînd băncii Raiffeisen din Constanța. În momentul arestării, în lenjeria intimă a celor doi bucureșteni polițiștii au găsit ascunși alți 3900 RON. La percheziția corporală a lui Lăcătuș a fost găsită o cameră video de dimensiuni atît de mici, încît ar fi încăput într-o cutie cu chibrituri, despre care procurorii cred că ar putea fi folosită pentru aflarea datelor de identificare ale cardurilor diverșilor clienți care folosesc bancomatele Potrivit anchetatorilor, camera se montează într-un unghi al bancomatului care să permită filmarea codului tastat de potențialele victime. Procurorii spun că noutatea din ultimile cazuri de acest gen constă în faptul că utilizatorii de carduri falsificate accesează conturi bancare românești. Pe de altă parte, cei cărora le sînt golite depozitele bancare, nu pot dovedi că le-au fost fraudate conturile, decît în cazul în care carderii sînt prinși în flagrant.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Vi se pare eficient ca poliția să verifice concediile medicale?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|