
|
|
|
Miercuri, 08 Noiembrie 2006
ALO EUROPA, serviciu telefonic gratuit pentru fermieri
Caravana “Fermier în Europa“ a debutat cu succes în localitățile Cogealac și Mihai Viteazu, unde aprox. 70 de fermieri au venit să discute cu reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Oficiului Județean de Consultanță Agricolă. “Au fost foarte mulți crescători de oi și de vaci de lapte și au fost foarte interesați să știe ce se va întîmpla cu ei după 1 ianuarie 2007, pentru că nu au suficienți bani să își modernizeze fermele după cerințele europene. Le-am explicat care va fi procedura și cum pot obține o finanțare. Foarte multe întrebări au fost legate, de asemenea, de faptul că nu pot lua credite de la bancă. Unitățile bancare le solicită foarte multe garanții și nu știu cum să procedeze și erau destul de sceptici.“, a declarat Ileana Gugoașă, șeful Serviciului de Integrare Europeană și Cooperare Internațională (SIECI) din cadrul Prefecturii. Ea a mai spus că echipa care s-a deplasat în teritoriu a încercat să le explice celor care doresc să își comercializeze laptele și pe viitor ce îi așteaptă și mai ales ce va trebui să facă în acest sens pentru a-și putea desfășura activitatea în condițiile inpuse de UE. Potrivit șefului SIECI, la întîlnirea de la Mihai Viteazu, oamenii au înțeles că soluția cea mai bună pentru ei este să se asocieze și să formeze asociații agricole mai mari care să aibă putere financiară considerabilă și, mai ales, suprafețe mari de teren pe care să lucreze. “Sînt niște norme ale UE în privința cărora noi nu putem face rabat. Dacă ni se spune că pentru o vacă trebuie alocate 0,6 ha de teren pășune sau pentru furaje, acelea trebuie să existe“, a mai spus Gugoașă. Fermierii care doresc să afle mai multe detalii despre cum se pot dezvolta și, mai ales, cui ar trebui să ceară ajutorul pentru a se ridica la nivelul standardelor europene, pot apela gratuit nr. de telefon 0800.802.007 ALO EUROPA, unde, în fiecare zi, între orele 9.00 și 17.00, vor primi răspunsuri la întrebările lor. Caravana de informare “Fermier în Europa“ ajunge astăzi în localitățile Mihail Kogălniceanu și Siliștea, iar pînă pe 10 octombrie mai sînt vizate alte patru localități, urmînd ca, de pe 4 decembrie, să se deplaseze în alte 10 localități.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Apelați la firme de catering pentru organizarea unor mese festive?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|