
|
|
|
Marti, 17 Aprilie 2007
Protejarea mediului marin, prioritate a EMSA
Directorul Departamentului Operațiuni Navale din cadrul ANR, Șerban Berescu: „Neîndeplinirea sarcinilor ce revin statelor membre poate genera amenzi usturătoare din partea EMSA”
La cea de-a 17 întrunire a Consiliului de Administrație al Agenției Europene de Siguranță Maritimă (EMSA) s-a hotărît ca, în cursul anilor 2007 și 2008, agenția să intensifice controalele la autoritățile portuare din statele comunitare. Este vorba de urmărirea, în special, a îndeplinirii sarcinilor derivate din implementarea directivelor privind siguranța maritimă și protejarea mediului marin și a Regulamentului 782/2003/EC privind interzicerea utilizării compușilor organostatici (compuși chimici folosiți la vopsirea navelor). Specialiștii EMSA vor verifica și implementarea directivelor europene privind folosirea combustibililor cu conținut redus de sulf. De asemenea, Comisia Europei a cerut, în mod expres, ca și în 2008, EMSA să monitorizeze măsurile luate de statele membre UE în urma deficiențelor constatate de ofițerii Port State Control în timpul inspecțiilor efectuate la bordul navelor. „De anul acesta, EMSA face inspecții de verificare a modului în care statele membre UE au implementat prevederile privind supravegherea societăților de clasificare. În acest sens, și Autoritatea Navală Română (ANR) va fi inspectată de EMSA la capitolul societăților mandatate să facă inspecții statutare în numele Guvernului României”, a declarat directorul Departamentului Operațiuni Navale din cadrul ANR, Șerban Berescu. El a precizat că în România există trei societăți de clasificare (Germanysher Lloyd, Bureau Veritas și Lloyd), toate fiind autorizate și mandatate de ANR. „În cazul unui control, ANR va trebui să prezinte documente probatorii privind îndeplinirea tuturor cerințelor ce îi revin din transpunerea și implementarea directivelor europene. Neîndeplinirea sarcinilor ce revin statelor membre poate genera amenzi usturătoare din partea EMSA”, a subliniat Șerban Berescu.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Ați da șpagă pentru a obține un loc de muncă?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|