
|
|
|
Miercuri, 25 Aprilie 2007
Directorii pediști ai APMC, ANR și ACN, înlocuiți cu peneliști
Penelistul Constantin Matei îl va înlocui pe Mircea Banias la conducerea APMC
„Debarcarea” șefilor de instituții deconcentrate care nu mai corespund “din punct de vedere politic sau competițional”, anunțată de conducerea PNL încă din momentul în care PD a fost scos de la guvernare, a început deja la Constanța. Primii pe listă au fost directorii generali ai Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC), Autorității Navale Române (ANR) și Administrației Canalelor Navigabile (ACN), trei dintre șefii instituțiilor subordonate Ministerului Transporturilor. Mai mult, surse din cadrul ministerului Transporturilor susțin că ministrul Ludovic Orban a semnat, ieri, ordinele prin care cei trei vor fi înlocuiți din funcție. Astfel, la conducerea APMC, în locul actualului director Mircea Banias, vicepreședinte al organizației PD Constanța, a fost numit Constantin Matei, iar la ACN, în locul lui Valentin Zeicu, a fost numit Ovidiu Cupșa. Dacă la aceste două structuri, noii directori au fost aduși din exterior, nu aceeași situație este și la ANR, unde s-a făcut rocada între directorul general Paul Brînză și adjunctul său, liberalul Valentin Șerbănescu. În încercarea de a verifica dacă într-adevăr aceste destituiri au fost făcute, singurii care au răspuns la telefon au fost directorul ACN, Valentin Zeicu și adjunctul de la ANR, Valentin Șerbănescu. În timp ce Zeicu a spus că nu a primit nicio hîrtie oficială, dar știe că șeful APMC a fost chemat, ieri, la București, Șerbănescu a recunoscut că din punctul de vedere informațional i s-a adus la cunoștință schimbarea, însă nu a primit nici el o hîrtie oficială. Surse din APMC spun că fostul director, Mircea Banias, a dorit să se retragă din funcție din cauza unor probleme medicale pe care le are, în prezent fiind în concediu medical. Deși este evident motivul pentru care directorul APMC a fost schimbat din funcție, secretarul de stat în MT, Alexandros Galiațatos, a declarat, ieri, că Banias a fost demis deoarece traficul portuar anual a scăzut cu circa 4 milioane tone capacitate, nu au fost finalizate la termen unele obiective de investiții dar și a contractelor privind infrastructura CFR portuară, dar și pentru că nu a dezvoltat proiecte noi pentru Portul Constanța.
Galiațatos a precizat că la șefia APMC a fost numit, ieri, președintele organizației municipale PNL Constanța, Constantin Matei. Noul director a lucrat cîțiva ani în cadrul Inspectoratului de Navigație, ulterior la Căpitănia Constanța, de unde a trecut în sectorul privat. Ovidiu Cupșa, noul șef al Administrației Canalelor, este consilier județean PNL, iar pînă acum a ocupat funcția de șef al Serviciului IT din cadrul APMC Constanța. În ceea ce îl privește pe Valentin Șerbănescu, consilier local municipal PNL, are o adevărată carieră în domeniul transporturilor maritime, în prezent fiind directorul general adjunct al ANR. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, intenționează să facă, săptămîna viitoare, o vizită Constanța pentru evaluarea activităților companiilor din subordinea MT. Încă de acum o săptămînă, Orban a anunțat că majoritatea directorilor din companiile subordonate MT vor fi schimbați din funcție, definitivarea echipei manageriale urmînd să se facă odată cu publicarea Hotărîrii de Guvern privind înființarea și funcționarea ministerului.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
schimbari politice
de la constanteni (14:13:31 25 Aprilie 2007)
3 manageri competenti - schimbati pentru ambitiile politice expansive ale PNL.
Suntem curiosi ce "performante" vor face noii veniti.
-
Schimbari corecte
de la Chirata (14:44:56 25 Aprilie 2007)
Foarte bine ca ii schimba pe PD-isti ca tot asa au facut si ei cand au venit la conducere. Banias de la APC zice ca se duce in instanta dar l-as intreba el ce a facut cand a venit acum 2 ani .A facut acelasi lucru ba dimpotriva s-a legat si de oameni nevinovati,oameni cu state vechi de plata Sa stie si el si toti ceilalti ca dumnezeu nu doarme.Nici o fapta fara plata pe lumea asta
II place lui Banias sa fie bataie de joc? Sa se gandeasca cand va mai avea o functie sa nu-si mai bata joc de oameni.
-
da, dar prin concurs
de la andrei (15:23:10 25 Aprilie 2007)
Orice director numit politic nu are niciun interes pentru performantele institutiei respective, atata timp cat nu are postul asigurat si mai ales nu l-a ocupat prin competenta. Cine pierde?, pierde toata tara, pierd salariatii, pierde pana si partidul care l-a numit doar ca nu-si da seama, banii se duc repede.
-
Hotzii
de la unu care stie (17:44:07 25 Aprilie 2007)
Eu nu stiu ce se mai discuta atita.Nu trebuie decit sa ne uitam la fatza celui de mai sus.Spune ma mult decit tot.Hotzi au fost,hotzi vor fi si de acum inainte.
-
Asta are fata de diredctor general ?
de la stim noi (20:12:06 25 Aprilie 2007)
Mai oamnei buni asta are fata de director general al unei Companii Nationale ? Asta arata de parca doar ce a iesit din Colonadele sau Ciuperca (sunt mai aproape de port aceste carciumi) Foarte curioasa sunt sa-l vad de ce este capabil sau a venit in CN APM doar pentru a putea redirectiona euroii mai usor spre bucuresti ?
-
incorect
de la tot noi stim (01:54:23 26 Aprilie 2007)
nu toti stiu ca la APC si ACN salariile angajatilor au crescut cu 20%, deci angajatii, constanteni, au avut de castigat..
-
SA LE FIE RUSINE
de la unu din interior (03:43:55 26 Aprilie 2007)
Au schimbat oamenii buni...
Dar pe noi de ce nu ne intreaba nimeni?
Sa le fie rusine.
Este o palma data democratiei, este o rusine fata de cei ce au murit DEGEABA in '89.
-
speranțe
de la încrezător (17:02:15 26 Aprilie 2007)
Îl așteptăm pe dl. Dir. Cupșa să dea la salariu și diferența de 8% care a fost oprită ca rezervă la fondul de salarii și să elimine grilele de salarizare; iar diferențierea pe acceași funcție să se facă prin coeficienți de ierarhizare conform legii.
-
schimbari politice
de la c.i (13:22:27 21 Noiembrie 2007)
este foarte grav ca angajatilor anr nu li se cere parerea, atunci cand directorii se schimba.
poate noua conducere ne va baga in seama si pe cei mai de jos care muncesc si atat, fara a li se recunoaste drepturile legale ce ne revin. ce bine ar fi ca d-lul ministru orban sa dea peste acest text poate s-ar interesa despre ce este vorba, caci este un baiat tanar care doreste sa faca traba. dar nu-mi fac iluzii.
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Ați da șpagă pentru a obține un loc de muncă?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|