
|
|
|
Sambata, 09 Iunie 2007
Promovabilitate de 72,44% la sesiunea specială a tezei cu subiect unic
Tezele cu subiect unic la disciplina matematică - sesiunea specială, au fost corectate. Evaluarea tezelor s-a realizat în centrul de evaluare Liceul Teoretic „Traian”, după toate normele metodologice impuse de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Astfel, fiecare teză a fost corectată de doi profesori evaluatori, externi unităților de învățămînt de la care au provenit tezele. Notele obținute nu pot fi contestate și vor fi trecute în catalog de profesorii de la clase care au obligația de a analiza, împreună cu elevii, subiectele și rezultatele. Ca urmare a rezultatelor finale obținute - centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, procentul de promovabilitate, declarat la nivelul județului pentru teza cu subiect unic la matematică din data de 5 iunie, este 72,44%, una dintre cele mai bune din țară. Astfel, în mediul urban, din cei 177 de elevi înscriși la examen, doar 61 de elevi s-au prezentat efectiv. Dintre aceștia, 13 au luat note sub 5, 17 au luat nota 5, 10 au luat nota 6, 8 au luat nota 7 și alți 8 elevi au obținut nota 8. Punctajul maxim a fost adjudecat de 2 elevi, iar alți 2 au primit note de 9, procentul de promovabilitate fiind de 78,68%. În mediul rural, din cei 162 de elevi înscriși, s-au prezentat doar 37, dintre care 14 au luat note sub 5 ! 11 elevi au luat nota 5, 9 elevi au luat nota 6, 2 elevi au luat nota 7 și alți 2 au luat nota 8. În acest caz, procentul de promovabilitate este de 62,16%. Reamintim că sesiunes specială este prima de acest gen, prevăzută de metodologie pentru teza la disciplina matematică pentru absenții motivați ai primei etape. Cea de-a doua și ultima sesiune specială are loc în data de 21 august 2007. Teza cu subiect unic la limba și literatura română va fi și ea susținută de absenții din prima sesiune pe data de 12 iunie, respectiv pe 28 august 2007.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Apelați la firme de catering pentru organizarea unor mese festive?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|