
|
|
|
Sambata, 09 Iunie 2007
Program de amplasare de perdele forestiere la Independența
Primarul Independenței, Cristea Gîscan: „Pe lîngă faptul că ajutăm agricultorii, domolim vîntul și atragem apicultorii. Am stabilit să plantăm perdele forestiere pe lungimi de cîte 600 de metri și pe o suprafață de 50 de hectare.”
Autoritatea locală din Independența pregătește un amplu proiect de amplasare de perdele forestiere pentru îmbunătățirea microclimatului din zonă. În condițiile în care, la nivel județean, s-a acutizat fenomenul de deșertificare, amenajarea perdelelor forestiere este unica soluție pe termen mediu și lung pentru asigurarea unui microclimat zonal propice agriculturii. Primarul comunei Independența, Cristea Gîscan, a declarat ieri că, în conformitate cu proiectul perdelelor forestiere, acestea vor avea un triplu rol în cazul localităților care formează unitatea administrativ-teritorială, principalul rol fiind acela de îmbunătățire a microclimatului agricol. Afîndu-se la o altitudine de 120 de metri deasupra nivelului mării, în zonă de podiș, comuna este bătută de vînturi cu viteze foarte mari, iar perdelele forestiere vor avea rolul de a domoli curenții de aer. Mai mult, Primăria intenționează să planteze în aceste perdele salcîmi și pomi fructiferi, care vor îmbunătăți zona înconjurătoare și din punct de vedere apicol. „Pe lîngă faptul că ajutăm agricultorii, domolim vîntul și atragem apicultorii. Am stabilit să plantăm perdele forestiere pe lungimi de cîte 600 de metri și pe o suprafață de 50 de hectare”, a declarat primarul. Conform afirmațiilor lui Cristea Gîscan, Primăria are pregătit acest proiect încă de anul trecut, însă nu a putut trece la aplicarea lui din cauza legislației din domeniul fondului funciar. „Ni se interzice să facem investiții în terenuri pînă la finalizarea soluționării tuturor dosarelor de retrocedare a terenurilor. Cred că în cazul nostru este vorba despre o interpretare greșită a legislației fondului funciar, întrucît noi nu dorim să plantăm perdelele forestiere pe teren arabil. Am identificat cel mai bun teren pentru această investiție pe o pășune degradată, aflată în proprietatea Primăriei”. Fiind o investiție masivă, care necesită peste un milion de euro, Primăria Independența va începe demersurile pentru accesarea fondurilor structurale alocate României pe componenta de mediu. Proiectul se va derula pe o perioadă de cîțiva ani, în care lizierele de perdele forestiere vor fi plantate treptat.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
Forestier
de la Urzica (10:21:54 10 Iunie 2007)
Toti suntem de vina, in toate. Nimeni de la marea putere, nu si-ar permite sa-si bata joc de noi, daca fiecare am fi mai corecti si mai cinstiti decat ei. Hai sa ne privim in oglinda si sa vedem daca acolo, unde fiecare avem "puterea" noastra, nu suntem la fel de condamnabili? Acasa, la locul de munca, pe strada, in natura, la partid, la sindicat, la asociatia nu stiu care etc. "Telegrafule", deschide un forum pe tema. Vreau sa vad, cati dintre noi recunoastem lucrurile incorecte, necivilizate si chiar ilegale, pe care le facem sau le incurajam, fiind in interesul personal, in diversele locuri ce fac parte din viata noastra.
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Apelați la firme de catering pentru organizarea unor mese festive?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|