Acasa | Arhiva | Contact

(folositi diacritice in cautare)
Sambata, 09 Iunie 2007

Telegraf Online Constanta
Telegraf Online Constanta
revino la editia curenta
SUMARUL ZILEI
TOP 5
(09 Iunie 2007)
Plaja Năvodari, împrejmuită cu gard de doi metri
(1224 accesari)
Polițiști în civil și mașini „capcană” vor monitoriza traficul rutier
(1062 accesari)
Aflux de turiști pe litoral
(998 accesari)
Descoperire macabră pe Dunăre
(880 accesari)
Rezultatul evaluării conducerii ISJ Constanța vine de la București
(809 accesari)
ARHIVA
Alegeti o editie
Top 500 articole
INFORMATII UTILE
RECLAME
 

Sambata, 09 Iunie 2007

Ultimul minut

Invitație la volei

Sîmbătă, la Sala “Tomis”, de la ora 11.00, este programat meciul internațional amical de volei dintre echipa de veterani de la Club Volei Municipal Tomis Constanța și formația Asociației Jucătorilor Veterani de volei din Istanbul. Pentru CVM Tomis vor evolua Tota Cadîr, Serhan Cadîr, Constantin Ferenți, Sorin Cerneianu, Bogdan Mogoș, Robert Pererva, Adrian Lungu, Constantin Alexe, Florin Roșca, Leonard Medrega, Marian Feru, Marian Constantin și Marius Căta-Chițiga. În partida tur, de la Istanbul, gazdele au cîștigat cu 3-1. Echipa din Turcia a sosit vineri dimineața la Constanța, fiind cazată la Hotelul “Flora” din Mamaia.

San Antonio Spurs deschide scorul în finala NBA

Disputat în Texas, primul meci al finalei NBA a adus victoria așteptată a echipei gazdă: San Antonio Spurs - Cleveland Cavaliers 85-76. Texanii l-au anihilat perfect pe LeBron James, care a înscris primele puncte abia în finalul primului sfert, de la linia de fault! Și în continuare prestația lui James a fost dezamăgitoare, vedeta celor de la Cavs încheind meciul cu numai 14p, majoritatea înscrise în ultimul sfert, atunci cînd a fost mult prea tîrziu pentru ca oaspeții să mai poată reveni pe tabela de marcaj. Și de această dată debutantul Gibson a jucat foarte bine (16p), dar de unul singur n-a putut să lupte cu Spurs. De la gazde jocul a fost făcut de numai 2 jucători - Parker (27p, 7 pase decisive) și Duncan (24p, 13 recuperări, 5 “capace”) sprijiniți și de rezerva Ginobili (16p, din care 3 aruncări de 3p). Francezul a ieșit la rampă în momentele hotărîtoare - la mijlocul sfertului al doilea, atunci cînd oaspeții au reușit să preia conducerea și în ultimul sfert, cînd Cavs s-a apropiat la 7p - decizînd efectiv soarta primei partide a finalei NBA. Cea de-a doua partidă se va disputa duminică noaptea, tot în San Antonio.

Ralf Schumacher nu-și simte amenințat viitorul în F1

Pilotul german Ralf Schumacher a dat asigurări, la sosirea la Montreal în vederea participării la Marele Premiu al Canadei de Formula 1, că nu simte nicio amenințare în ce privește viitorului lui sportiv, cu toate că zvonurile apărute în presa germană indică faptul că postul său la Toyota este pus sub semnul întrebării, din cauza rezultatelor foarte slabe. “Există multe rumori pe acest subiect, dar este un lucru normal, și nimeni nu trebuie să se teamă pentru mine. Eu nu-mi fac nicio grijă”, a declarat fratele mai mic al lui Michael Schumacher, unul dintre cei mai bine plătiți piloți din F1. Venit la Toyota în 2005, Ralf trăiește acum cel mai dificil sezon din cariera sa, de la debutul din 1997 (un singur punct în 5 curse), multă lume vorbind despre un ultimatum dat de japonezi - comportament convingător la Montreal și la Indianapolis, peste o săptămînă, în caz contrar o revizuire a termenilor contractuali.

Xabi Alonso și-a prelungit contractul cu Liverpool

Mijlocașul spaniol Xabi Alonso și-a prelungit contractul cu gruparea Liverpool, noul său acord urmînd să fie valabil pînă în 2012, informează BBC. “Știam că alte cluburi au fost interesate de mine, dar m-am gîndit să rămîn aici. Este un club special și pur și simplu nu am vrut să plec”, a declarat fotbalistul în vîrstă de 25 de ani. Alonso este al patrulea jucător de la Liverpool care și-a prelungit contractul recent, după Steven Gerrard, Jamie Carragher și Pepe Reina. Xabi Alonso a fost achiziționat de Liverpool în august 2004, de la Real Sociedad, pentru 10,5 milioane de lire sterline. Presa internațională a scris în ultima perioadă că Alonso ar putea ajunge la FC Barcelona sau chiar la Juventus.

Chelsea a trimis trofeul Cupei Angliei la reparat

Clubul Chelsea a trimis trofeul Cupei Angliei la reparat după ce capătul de argint al cupei s-a rupt în timpul festivității de la 19 mai, informează cotidianul “The Sun”. În prezent, cupa este reparată de un argintar din Birmingham, care colaborează cu Federația Engleză de Fotbal (FA). “O parte a trofeulului Cupei Angliei s-a rupt accidental, în timpul manifestărilor de bucurie, și acum se va fixa pentru a nu se deteriora mai rău”, a declarat un purtător de cuvînt al clubului Chelsea. Chelsea Londra a cîștigat Cupa Angliei după ce a învins, la 19 mai, cu scorul de 1-0, echipa Manchester United, în finala disputată pe stadionul “Wembley”.

Suspendare de patru meciuri pentru naționala Danemarcei

UEFA a decis, vineri, ca Suedia să primească victoria cu 3-0 la masa verde în partida cu Danemarca, disputată sîmbăta trecută la Copenhaga, în preliminariile EURO 2008. Meciul a fost întrerupt în min. 89, la scorul de 3-3, după ce un suporter danez a pătruns pe teren și l-a lovit pe arbitrul german Herbert Fandel, în momentul în care acesta i-a arătat cartonașul roșu danezului Christian Poulsen și dictase lovitură de la 11 m în favoarea Suediei. UEFA a amendat cu 100.000 de franci elvețieni (aproximativ 60.000 de euro) federația din Danemarca, obligînd naționala acestei țări să dispute următoarele patru meciuri de pe teren propriu la o distanță mai mare de 250 km de Copenhaga. De asemenea, forul continental a decis ca danezii să dispute următorul meci de pe teren propriu cu porțile închise, iar Poulsen a primit o suspendare de trei meciuri.

Start în Campionatul European de tineret

Duminică, în Olanda, va debuta turneul final al Campionatului European de fotbal rezervat jucătorilor sub 21 de ani. Cele opt echipe calificate au fost împărțite în două grupe: Belgia, Israel, Olanda și Portugalia vor evolua în grupa A, iar Anglia, Italia, Serbia și Cehia în Grupa B. Printre jucătorii deja consacrați și care vor putea fi urmăriți la Europenele under-21 se numără portughezul Nani (21 de ani), transferat de la Sporting Lisabona la Manchester United pentru 25 de milioane de euro, dar și compatrioții săi Hugo Almeida (Werder Bremen, 23 de ani) și Joao Moutinho (Sporting Lisabona, 21 de ani), olandezii Hedwiges Maduro (22 de ani) și Ryan Babel (Ajax Amsterdam, 21 de ani), italienii Giuseppe Rossi (împrumutat la Parma de Manchester United) și Gianpaolo Pazzini (Fiorentina).

Beckham vrea să joace și în 2010 la Mondiale

Internaționalul englez David Beckham, în vîrstă de 32 de ani, vrea să joace cu naționala Angliei atît la Campionatul European din 2008 cît și la Campionatul Mondial din 2010, informează cotidianul “The Sun”. Președintele clubului Los Angeles Galaxy, Alexi Lalas, a declarat că Beckham va fi susținut de club dacă va fi convocat în continuare la naționala Angliei. Potrivit “The Sun”, Beckham va parcurge peste 67.000 de mile (aproximativ 107.000 km) cu avionul pînă la Crăciun, dacă va fi convocat în continuare la reprezentativa Angliei. “Să joace pentru echipa americană și în cele șase meciuri rămase de disputat în 2007 pentru naționala Angliei înseamnă că va trebui să zboare cu avionul ca și cum ar face ocolul lumii de trei ori în cinci luni!”

Calificativ actual Rating: 5.00Rating: 5.00Rating: 5.00Rating: 5.00Rating: 5.00
Numar de voturi 1
Acordati un calificativ acestui articol
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
Titlu
Nume
Mesaj
 
 
 
INTREBAREA ZILEI
Apelați la firme de catering pentru organizarea unor mese festive?
BULETIN DE STIRI
Vreau sa ma abonez la buletinul de stiri zilnic via e-mail
CURS VALUTAR BNR
1 USD = 3,0084 RON
1 EURO = 4,0824 RON
convertor valutar
Trofeul "Telegraf"
CEV Cup
agriCULTURA
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale. Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
© 2006 Copyright S.C. Telegraf Advertising S.R.L. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii de utilizare
Powered by CROSSROADS - Professional Web Development