
|
|
|
Luni, 21 Ianuarie 2008
Paula Seling își promovează noul album la Constanța
Paula Seling, una dintre cele mai bune voci feminine ale muzicii românești, a început, la Constanța, turneul de promovare a celui mai recent material discografic al său, „Albumul pierdut”. Fanii artistei de la malul mării au avut ocazia, sîmbătă seară, în club „Phoenix”, să participe la un concert extraordinar, în cadrul căruia Paula a prezentat cele mai noi piese, dar a cîntat și melodii care au consacrat-o.
Primită de un număr foarte mare de admiratori, artista s-a declarat încîntată de reîntîlnirea cu fanii săi constănțeni, despre care a spus că sînt iubitori de muzică de calitate. „De fiecare dată cînd vin la Constanța mă simt foarte bine. Oamenii sînt foarte călduroși și ne simțim bine împreună”, a declarat artista. Alături de trupa sa, formată din: Dan Pirici (bas), Radu Bucura (tobe), Viky (clape), Alex (chitară), Mădălina și Anuca (voci adiționale), Paula Seling a cîntat melodii care sînt incluse pe cel mai recent album al său (care va fi lansat, cel mai probabil, în luna februarie), printre care s-au numărat „Get up now” și „Culeg vise”. De altfel, artista a precizat că melodia „Culeg vise” este preferata sa de pe noul material discografic, deoarece vorbește despre o realitate tristă, despre oamenii care renunță la idealurile și visele lor odată cu înaintarea în vîrstă. Melodii în stil jazz, pop-rock și soul au fost cîntate de Paula, împreună cu fanii săi prezenți în club, pînă tîrziu în noapte, cînd artista a părăsit scena în aplauzele publicului.
Seria concertelor destinate promovării materialului „Albumul pierdut” va continua pînă pe 28 februarie, în mai multe orașe din țară, printre care Slatina, Cluj și București. Noul album conține 15 piese, 12 fiind compuse și orchestrate de Paula Seling, o preluare de la „Jackson 5” și două piese compuse de un coleg, Vicky. PUBLICITATE
Paula Seling a cîștigat, de-a lungul carierei sale, numeroase premii, printre care: Trofeul Mamaia – 1997 și șlagărul anului la secțiunea „șlagăre pop-rock” la Mamaia, în 1999, cu piesa „Ploaie în luna lui Marte”. Artista a fost desemnată Cea mai bună voce feminină la Premiile Industriei Muzicale Românești din 2002 și, în același an, a obținut trofeul „Cerbul de Aur”.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
Paula Seling
de la cititor (20:28:03 21 Ianuarie 2008)
1.Langa mine; 1/1.Ploua in lui marte ; 2.Cafea de dimineata ; 3.Vine noaptea ; 4.Ce bine ca esti ...1.1. Ploua in ... in varianta originara foarte frumoasa, unde vocea ei superba este pusa in valoare.Apropo ! Am remarcat la cantaretii celebrii cu melodii care au facut inconjurul lumii, ca la maturitate, aceleasi melodii celebre sunt mult mai frumoase, referitor la timbru, verificati si va ve/ti convinge.Poate se orienteaza la melodii internationale, cantarete care o pot inspira, melodii celebre, care sa i se potriveasca tibrului sau vocal de exceptie, chiar daca interpreteaza melodii straine, si, compozitorii nostrii au un cuvant de spus, in final. !
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Vânați promoțiile din magazine?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|