
|
|
|
Miercuri, 26 Martie 2008
51 de ofițeri și 168 de agenți, avansați în grad de Ziua Poliției
Polițiștii din județul Constanța au sărbătorit, ieri, Ziua Poliției Române, într-o sedință festivă ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, în cadrul căreia personalități îmbrăcate în ținute de ceremonie, pline de decorații și medalii, au acordat diplome, premii și au avansat 51 de ofițeri și 168 de agenți de poliție. Noul șef al IPJ Constanța, cms.șef Aurelian Zaheu, a deschis ceremonia cu un scurt istoric: ”Data de 25 martie a fost desemnată din anul 2002, de către ministrul Internelor, „Ziua Poliției Române”. Alegerea acestei date este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române. În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmînat marelui Agă Mihăiță Filipescu, șeful poliției din acele timpuri, drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei”. Prezent la ceremonie, președintele Consiliului Național Teritorial al Polițiștilor, cms.șef Emanoil Moraru, a înmînat diploma de excelență pentru polițistul cu cel mai mare grad de implicare în activitatea strictă de poliție, cms.șef Adrian Rapotan, prim-adjunctul IPJ Constanța. ”Mă bucur să mă aflu în această zi de sărbătoare alături de voi, dragii mei colegi, profit de ocazie să vă urez „La mulți ani!” și să vă spun că este un prilej de bucurie, dar, totodată, este un moment de reflecție asupra activității pe care ați avut-o pînă acum. Noi nu sîntem simpli cetățeni, ne-am ales o meserie grea și trebuie să ne facem datoria întocmai cum cere legea, trebuie să răspundem cu promptitudine cerințelor comunității pe care o veghem”, le-a mai spus cms.șef Zaheu polițiștilor din subordinea sa. Prezentă la festivitate, primul procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunal, Adina Florea, a prezentat și a lansat cartea scrisă de chestorul Mircea Vasile Bârgoz, cms.șef Adrian Rapotan, cms. Dorin Colidiuc și sub.cms Lucian Gheorghe, intitulată „Tipuri de acte procedurale și procesuale în activitatea lucrătorilor de poliție”. Ulterior, polițiștii prezenți au fost plăcut impresionați de lucrările de pictură realizate de elevii Liceului de Artă „Regina Maria”, expuse pe holurile Inspectoratului. După terminarea ceremoniei oficiale, șeful IPJ a plecat în teren pentru a face cunoștință și a vedea cum se prezintă situația în Secțiile de Poliție din Constanța. PUBLICITATE

Comentarii in legatura cu acest articol
-
"Ne-am ales o meserie grea"
de la mihaita filipescu (06:37:19 26 Martie 2008)
"Meserie grea" cum spune citatul vad ca politistii chiar au fost impresionati pina la lacrimi de lucrarile de pictura realizate de elevi mai urma niste invitatii la un concert in sol minor la Ateneu. Trupă tare in timp ce mafiotii descarca nestingheriti automatele pe la coltul strazilor.
-
"Ne-am ales o meserie grea"
de la mihaita filipescu (07:17:25 26 Martie 2008)
"Meserie grea" cum spune citatul vad ca politistii chiar au fost impresionati pina la lacrimi de lucrarile de pictura realizate de elevi mai urma niste invitatii la un concert in sol minor la Ateneu. Trupă tare in timp ce mafiotii descarca nestingheriti automatele pe la coltul strazilor.
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Vânați promoțiile din magazine?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|