Portret cu cagulă

Apropiatul summit NATO de la Bucureşti face să curgă rîuri de cerneală tipografică în presa românească, paginile ziarelor fiind pline de comentarii, analize, informaţii şi dezvăluiri. Pe bună dreptate, România nu s-a mai confruntat cu un eveniment politic şi strategic, din punct de vedere militar, de o asemenea importanţă niciodată în istoria ei! Timp de trei zile, Bucureştiul va fi „capitala planetei” şi ochii întregii lumi vor sta aţintiţi asupra noastră. Pentru prima oară, de la cel de al doilea război mondial încoace, şefii celor mai puternice state din lume se întîlnesc în Europa de Est. Ultima întîlnire de acest fel - deşi în circumstanţe istorice radical diferite - a avut loc la Yalta, pe ţărmul nordic al Mării Negre, în fosta URSS. Atunci s-a făcut prima împărţire a „sferelor de influenţă” pe întreaga planetă, în epoca modernă. Analiştii consideră că legendara întîlnire de la Yalta reprezintă momentul istoric în care a debutat „războiul rece”, cu toate că faimoasa „cortină de fier” a divizat continentul european abia după cîţiva ani. După mai bine de o jumătate de secol, foştii aliaţi sau inamici din perioada războiului rece se aşază la aceeaşi masă, simbolic vorbind, între 2 şi 4 aprilie, în capitala României… Interesele comune se dovedesc acum mai importante decît adversităţile sau dezacordurile politice, fiindcă am intrat în „era globalizării”. Astăzi, pe întreaga planetă, inamicul public numărul 1 este terorismul internaţional, care s-a născut în urma fenomenului istoric numit „ciocnirea civilizaţiilor”. Aşadar, am intrat în cel de al treilea mileniu creştin, fără să putem instaura pacea universală pe pământ! Tocmai din acest motiv, cei patru şefi ai giganţilor militari şi economici ai lumii - George W. Bush, Nicholas Sarkozy, Gordon Brown şi Vladimir Putin - sosesc la Bucureşti însoţiţi de teribilele „valize nucleare”. Timp de trei zile, cele patru „butoane roşii” vor putea declanşa de pe teritoriul României, în caz de nevoie, procedurile atacurilor nucleare. Ei vor fi cei mai păziţi oameni ai planetei, pe toată durata summit-ului NATO. În afara serviciilor speciale străine care au sosit deja la Bucureşti, România şi-a mobilizat toate efectivele serviciilor militare sau civile, pentru această operaţiune de o anvergură fără precedent. Aceste grupuri speciale sînt alcătuite din luptători de elită, antrenaţi în condiţii de maximă performanţă, pentru a asigura securitatea oricărei persoane. Deşi alcătuiesc cea mai puternică „armată din umbră”, pentru că nu au chip sau nume, ci doar coduri de identificare, aceşti bărbaţi sînt, la rîndul lor, persoane obişnuite, care au familii, copii, rude, prieteni sau slăbiciuni omeneşti. Haideţi să-l cunoaştem împreună pe unul dintre aceşti luptători, cu precizarea că nu-i putem dezvălui nici numele, nici înfăţişarea, nici corpul de armată din care face parte! Veţi fi uimiţi să descoperiţi că, în zilele noastre, chiar la noi, în România, există şi „supermeni”…

Un gladiator modern

A împlinit 36 de ani. Este căsătorit şi are doi copii. N-a fumat niciodată, însă mai gustă, din cînd în cînd, cîte un pahar de ţuică. Este pasionat de fotbal şi de sporturi extreme. De altfel, nu puţine dintre aceste sporturi fac parte din programele sale regulate de antrenament. Dacă te întîlneşti cu el pe stradă, nimic nu îţi stîrneşte curiozitatea, poate doar statura sa atletică. Are un mers de felină, vorbeşte rar, pe un ton baritonal şi uşor scăzut, iar dacă n-ar fi atent (ceea ce nu e cazul, fiindcă tocmai asta este una dintre cele mai importante reguli profesionale pe care le respectă), ţi-ar putea - după ce i-ai întins mîna, în semn de salut - strînge palma pînă ţi-o face fărîme… Se uită ţintă în ochii tăi cînd stă de vorbă cu tine. Este antrenat să-ţi facă o analiză psihologică a personalităţii, după fizionomie, gesturi şi felul în care vorbeşti, în cinci minute de cînd te-a cunoscut. Din oră în oră, cu excepţia perioadelor de somn, trebuie să-şi verifice SMS-urile, pe telefonul celular, indiferent dacă se află în timpul său liber sau chiar în vacanţă, cu familia. Telefonul mobil rămîne deschis în permanenţă, fie şi dacă doarme în pat cu nevasta. În afara perioadelor de antrenamente speciale, pe care le face la intervale de circa două luni şi care durează între 10 şi 14 zile, lucrează (adică este de serviciu) 72 de ore, cu 48 de ore libere, alternativ. Se află sub comandă militară şi are grad, dar este îmbrăcat întotdeauna în civil. Este antrenat să fie atent la tot ce se întîmplă în jurul persoanei sale, pe o arie completă de 360 de grade, pînă la 10 metri distanţă, şi este obligat să-şi exerseze această atenţie distributivă în fiecare zi, cel puţin 5 minute, indiferent în ce loc s-ar afla, în prezenţa oricui. Face periodic exerciţii speciale pentru „ascuţirea” auzului şi văzului (inclusiv pe timp de noapte) pînă la limite omeneşti greu de imaginat. Dacă primeşte un consemn de alarmă la 3 noaptea, să zicem, regulamentul îl obligă să fie îmbrăcat în 3 minute şi să ajungă la bază într-o oră, indiferent ce mijloace de transport foloseşte. Dacă în acea clipă în Bucureşti ar fi pace, război sau stare de asediu, el trebuie să ajungă la bază, cu orice preţ, dar nu află dacă a fost vorba de un antrenament sau de o alarmă anti-tero reală decît după ce ajunge acolo. Acest exerciţiu se petrece lunar. Este antrenat să reziste fără apă cel puţin cinci zile şi fără mîncare minimum zece zile. Are capacitatea de a rezista sub apă (indiferent care ar fi temperatura ei), cu respiraţia oprită, între 3 şi 4 minute! Exersează periodic boxul şi toate artele marţiale. Are centura neagră la judo. Face sărituri cu paraşuta, parapanta, „bungee-jumping” sau sărituri în gol, pe mase plastice speciale sau în apă, de la înălţimi care pot atinge pînă la 50 metri. Periodic (atît iarna, cît şi vara) are programate şedinţe de alpinism cu echipament sau căţărare cu mîinile goale. În misiuni sau în cazuri de asalt poate să nu doarmă pînă la 72 de ore, dacă este nevoie. Acest bărbat încă tînăr, care are familie, copii, rude şi prieteni, care este creştin-ortodox şi poate trece pe lîngă tine pe stradă fără să-l bagi în seamă, este instruit să „scoată din luptă” (aţi înţeles cam ce ar vrea să însemne sintagma asta, nu-i aşa?!) de unul singur şi cu mîinile goale, trei agresori, cu condiţia ca aceştia să fie înarmaţi doar cu arme albe! Dacă nu vă vine să credeţi ce aţi citit pînă acum, staţi să vedeţi ce urmează la capitolul arme de foc şi tehnici de luptă.

Soldatul universal

Pînă n-am avut privilegiul să-l cunosc pe acest „misterios” luptător anti-tero, care mi-a devenit chiar prieten, dar a cărui identitate nu am voie să o divulg, n-aş fi crezut că există pe lumea asta echivalentul real al unor personaje din filmele americane, precum cele interpretate de Jean Claude Van Damme sau Dolph Lundgreen! Calmul său imperturbabil, exersat la ore îndelungate de „psihologie militară”, ascunde o forţă de o eficacitate halucinantă. În plus, abilităţile sale de luptător, după ani întregi de antrenamente, l-au făcut să devină o „maşină de război” uluitoare. Vorba lui: „Meseria mea e riscul, dar să ferească Dumnezeu să apuc ziua în care voi fi nevoit să pun în practică tot ceea ce ştiu să fac!” Vă asigur că informaţiile pe care le veţi citi în continuare sînt strict autentice… Pe lîngă faptul că este un lunetist de excepţie, eroul nostru cu cagulă a fost antrenat să mînuiască orice armă de foc, de la cel mai mic pistol, pînă la tunul cu calibrul cel mai mare, incluzînd lansatoarele de rachete sol-sol sau sol-aer. În plus, ţinteşte cu pumnalul, din mişcare, la punct fix, pînă la 25 de metri, ca să nu mai adaug şi faptul că mînuieşte perfect orice sabie, spadă, arc cu săgeţi dotate cu minigrenade în vîrf sau chiar arbaleta. La exerciţiile săptămînale de trageri cu pistolul, baremul obligatoriu este de 10 secunde (!!) pentru două încărcătoare, incluzînd şi timpul de schimbare a încărcătorului. Face antrenamente de asalt la care este înarmat cu cîte o mitralieră în fiecare mînă, pentru a fi capabil să anihileze, de unul singur, un batalion întreg. Participă la desanturi terestre şi amfibii, la gherile şi ambuscade urbane, dar face şi exerciţii de asalt, cu cască şi vestă antiglonţ, în simulările de atentate cu luare de ostatici. Este antrenat să facă tuneluri, să dărîme ziduri şi să se urce pe pereţi verticali, escaladînd orice clădire, ca un „spiderman”. Dar poate că una dintre cele mai spectaculoase aptitudini de luptător anti-tero pentru care a fost pregătit este abilitatea uluitoare de a conduce orice vehicul: subacvatic, plutitor, terestru şi aerian, cu excepţia navetelor spaţiale… Vă vine să credeţi aşa ceva? Acest om este instruit să piloteze un submarin, o ambarcaţiune (fie că este vorba de un velier sau o navă de război), orice vehicul terestru, inclusiv tancul (căruia ştie să-i folosească tunul) şi poate pilota, de la planor sau elicopter, orice aeronavă, pînă la un jumbo-jett!!! El, ca şi toţi ceilalţi colegi ai săi, au urmat o perioadă de antrenamente în SUA, exersînd efectiv pilotarea unor Boeing-uri. Această măsură a fost luată după celebrele atentate de la 11 septembrie 2001. Tot de atunci încoace, în programul de antrenamente a intrat şi una dintre cele mai grele probe. Se simulează, într-un zbor real, cu pasageri, situaţia limită în care trei terorişti, înarmaţi doar cu arme albe (amintiţi-vă detaliul pe care vi l-am povestit mai devreme!), omoară ambii piloţi şi deturnează nava… Luptătorul îi „scoate din luptă” pe toţi trei, cu mîinile goale, după care pilotează aeronava şi o aduce la sol. Prietenul meu cu cagulă a exersat de trei ori această situaţie limită. Nu în ultimul rînd, el mi-a mai mărturisit că, în instructajul pe care l-au primit, aceşti „soldaţi universali”, asemănători legendarului personaj „Rambo”, nu au voie niciodată să se predea în mîinile inamicului… Fără comentarii!

Epilog în papuci şi halat de casă

Stăm la aceeaşi masă, în sufrageria apartamentului său. Soţia este plecată la serviciu, iar copiii se joacă prin casă. Războinicul este îmbrăcat într-un halat obişnuit şi are papuci în picioare. Nici nu-mi vine să cred că acest om paşnic, care se mişcă firesc prin faţa mea, într-un univers domestic, mi-a povestit toate aceste amănunte halucinante, ce m-au lăsat cu gura căscată. Întîlnirea noastră se apropie de sfîrşit. Am sentimentul paradoxal că, pentru cîteva ore, am fost un fel de „duhovnic” pentru acest bărbat care îmi este şi amic. Îi cer o ultimă „spovedanie”… „Nu pot să spun ce misiune am primit pentru perioada summit-ului NATO! Dar cred că nu voi închide un ochi, timp de trei zile. Abia aştept să mă pensionez, cînd voi împlini 40 de ani. Primul lucru pe care îl voi face atunci va fi să arunc la gunoi telefonul celular. În prima zi cînd nu voi mai avea în borseta de la brîu acest aparat, îmi voi îmbrăţişa soţia şi voi ieşi cu copiii la plimbare, prin parcul cartierului nostru. Abia atunci îmi voi permite luxul să uit toate primejdiile care ne pîndesc în această lume. În acea zi voi redeveni un om liber. Îmi doresc mult să apuc acea clipă…” Restul e tăcere.