
| RECLAME |
|
|
|
|
Miercuri, 14 Mai 2008
Volumul „Sclipiri și teatru" de Eugen Ionesco, lansat în premieră
Volumul „Sclipiri și teatru/ Destellos y teatro", care cuprinde și texte nepublicate pînă acum de Eugen Ionesco, a fost lansat, în premieră, ieri, în ediție bilingvă română-spaniolă, la sediul UNITER. La eveniment a participat și coordonatorul lucrării, Mariano Martín Rodríguez - traducător la Comisia Europeană și cercetător axat pe teatrul secolului XX în limbile romanice, precum și prof. univ. Doina Modola.
Mariano Martín Rodriguez a spus că a devenit interesat de opera lui Eugen Ionesco în mod întîmplător, după ce a venit în România, în 2000 și a început să citească literatură română. „Am ajuns să citesc Englezește fără profesor, de Eugen Ionesco și am rămas uimit, pentru că nu știam că Ionesco a scris și piese în limba română. M-am gîndit că ar fi o idee foarte bună să traduc textul în limba spaniolă, astfel am contactat-o pe fiica lui Ionesco, Marie-France, care m-a sunat după două zile și mi-a spus că nu dorește să fie publicată această operă, deoarece este doar o schiță pentru piesa Cîntăreața cheală”, a spus Martín Rodriguez. Fiica marelui dramaturg a acceptat, însă, să se întîlnească cu Rodriguez la Paris. „Mi-a explicat că tatăl său credea Englezește fără profesor doar un avans al Cîntăreței chele. Eu am zis că, din punctul meu de vedere, Englezește fără profesor este o operă, deoarece Ionesco a trimis-o în România ca să fie publicată", a mai precizat Rodriguez.
Într-un final, Marie-France Ionesco ș-a dat acordul pentru publicarea textului, cu condiția ca piesa să nu fie jucată. „Englezește fără profesor" a mai fost publicată în România, dar în varianta cenzurată. Rodriguez a spus că a găsit manuscrisul original al operei la o bibliotecă din Londra. Cinci dintre „sclipirile” din acest manuscris se regăsesc în poveștile pe care le spune pompierul în „Cîntăreața cheală".
Cartea este publicată de editura Fundamentos din Spania, care distribuie cărți în toată America Latină. Mariano Martín Rodriguez a spus că volumul cuprinde, pe lîngă texte, o prefață și o analiză a textului „Englezește fără profesor", semnate de el. Pe lîngă „Englezește fără profesor/ Inglés sin profesor", unde metoda de învățare a limbilor străine pune sub semnul întrebării atît structurile dramatice, cît și comunicarea în sine, într-un spirit provocator de tradiție dadaistă, volumul mai cuprinde o serie de „sclipiri", povestiri scurte ce reîmprospătează genul fabulei prin intermediul parodiei și al absurdului. Volumul este completat de „Trifoiul cu patru foi/ El trébol de cuatro hojas", o povestire absurdă din perioada românească a lui Ionesco.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
Votati PD-L ! Votati Ion Popescu , candidatul PD-L la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Constanta
de la Un student care doreste schimbarea (07:18:34 14 Mai 2008)
Cu mainile curate, avocatul Ion Popescu face dreptate.VOTATI candidatul
PD-L Ion Popescu la functia de Presedinte al Consiliului Judetean
Constanta www.ion-popescu.ro
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Ați apelat vreodată la serviciile Oficiului pentru Protecția Consumatorilor?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|