Lăutarii politici

Cei mai mulţi dintre politicienii noştri seamănă cu nişte lăutari asudaţi, care interpretează totul din rutină. Pînă şi batista de pe ţambal este udă şi îmbîcsită de muci! Sînt instrumentişti ruginiţi care cîntă numai la comandă. Le aruncă preşedintele o nalangîtă pe jos şi ei se apleacă să o bage repede în gură. Sînt cunoscuţi lăutarii lui Băsescu, cu repertoriul lor inconfundabil de greţos. Cîntă ăştia de sare cămaşa după ei! Cîntă cu foc şi jale pentru putere. Mulţi ani trăiască/Şeful să renască! Doar ştiţi că mortul politic nu se mai întoarce de la groapă... Aleluia. Maestre, o sîrbă în căruţă. Aud comanda asta ori de cîte ori se încinge tărîţa în ei. Cînd e pe nasoale, se cîntă unii pe alţii! Sînt cunoscuţi guriştii puterii. De pildă, e unul mic la contrabas, talentat, nici vorbă, dar care abordează partituri mult prea grave, ca să pară serios. Fugită de la filarmonică, flautista o ia adeseori pe cîmpii. E mult prea cultă pentru nişte simpli lăutari! Din cîte bag de seamă, lăutarul politic a fost inclus în schema principală de partid, avînd sarcini precise în materie de propagandă ieftină. Sistemul funcţionează şi la Guvern. Ori de cîte ori premierul îşi suflă nasul zgomotos, taraful guvernamental se pune aiurea pe cîntat. Practic, fiecare suflă-n legea lui, ca în ciorbă. Deşi avem de-a face cu nişte lăutari sadea, găsim printre ei destui trombonişti. La trombon, cîntecele de răstrişte şi jale sună îngrozitor, dar instrumentul este necesar pentru unitatea de monolit a unor partide. Gîjîitul înfundat al trombonului îl gîdilă în urechi şi pe prezident. Sînt politicieni care cîntă numai după partitura de gaşcă sau după cum le suflă cel de sus... Desigur, nu la Dumnezeu m-am referit. Fiecare în legea lui şi cu trombonul personal. Şi trompetiştii joacă un rol activ ori de cîte ori se încinge hora. Ei preiau partitura direct de la preşedinte. Dintre toţi lăutarii politici, trompetistul are funcţie de conducere. Normal, este trompetistul lui Băsescu! El ne culcă, el ne scoală…În loc de programe coerente, ni se oferă muzică lăutărească. Nimic în primă audiţie. Adică, vreau să spun, sînt vechi şlagăre lăutăreşti cu şpil. Remarc că, dintre toţi lăutarii politichiei, singurii care rămîn activi, indiferent de cei care se perindă pe la putere, sînt suflătorii, şoptitorii, turnătorii. O să vă întrebaţi, de pildă, care este rolul turnătorului printre lăutari. El toarnă în forme bine definite textul partiturii. Naiul, ca instrument, se potriveşte de minune pupincuriştilor politici. În primul rînd, nu trebuie să se mai aplece... Aţi văzut cum se ploconeşte naistul în faţa şefilor. Cum umblă el, cu guriţa lui cea dulce, pe naiul de partid, ca un neobosit distribuitor de ventuze. Să recunoaştem, nu există formaţie de lăutari fără acordeon, cel puţin în cazul guvernanţilor. Precum acordeonistul virtuoz în toate cele ce sînt, întind la maxim pensiile şi măsurile de protecţie socială. Cînd nu sunt bani la buget, ne semnalizează din clapete. Cum triumful prezidenţial e pe ducă, au început să se audă la Cotroceni şi cîntecele de inimă albastră, chiar de of şi jale. Eram singur pe stradă/ Şi o blondă nu vroia să mă vadă/ Într-un fapt de seară/ Doar eu şi-o ţigară. Lăutarii politici ar trebui să mai umble la repertoriu. Vin alegerile parlamentare şi poate e cazul să ascultăm ceva în primă audiţie. Ne-am cam săturat de refrenele vechi. Ştiu că unii încearcă să o ducă pîn’ la toamnă, cînd mizează, în lupta electorală, pe tulburel şi pe pastramă…

---