
|
|
|
Joi, 13 Noiembrie 2008
Mai multe fonduri pentru Constanța - targetul candidaților PSD
Alexandru Mazăre: „Noi, parlamentarii PSD, vrem să continuăm proiectele pentru Constanța“
Locuitorii din cartierul Inel I s-au întîlnit, aseară, cu Manuela Mitrea, candidat PSD pentru Camera Deputaților în Colegiul 8 și Alexandru Mazăre, candidat pentru Senat în Colegiul 3. Chiar dacă vremea nu a fost tocmai favorabilă unei întîlniri electorale în aer liber, locuitorii din zonă au dorit ca întîlnirea să aibă loc. Manuela Mitrea le-a spus celor prezenți că România are nevoie de un Guvern PSD care să dea stabilitate și care să deblocheze activitatea la nivel național. „Patru ani am asistat doar la certuri între Palate, fără a se face nimic pentru românul de rînd. A venit timpul ca aleșii să se gîndească la locuitorii acestei țări. PSD este un partid responsabil, cu proiecte și programe care au soluții de rezolvare. Nu facem promisiuni pe care nu le onorăm. Constanța are nevoie de parlamentari care să pună piciorul în prag și să rezolve problemele comunităților locale. Am forțat majorarea pensiilor, pe care PNL nu dorea să o facă și acum liberalii își asumă această majorare. Vrem să oferim o șansă tinerilor din România, pe care să-i convingem că pot face ceva și acasă, nu plecînd în alte țări. Pe 30 noiembrie trebuie să mergeți la vot și să spuneți NU celor care, timp de patru ani, v-au tratat cu indiferență și acum vă cerșesc votul“, a declarat Manuela Mitrea. La rîndul său, Alexandru Mazăre a spus că multe din problemele oamenilor se referă la agenda locală, dar că aceste probleme își pot găsi rezolvarea dacă parlamentarii constănțeni știu să lupte pentru Constanța. „Ca parlamentari, noi nu putem decît să sprijinim autoritățile locale să dezvolte proiecte pentru locuitorii Constanței. Vă dau un exemplu. Guvernul a dat o ordonanță prin care taxele notariale se duc direct la bugetul de stat. Pînă acum, jumătate mergeau la autoritatea locală și jumătate la bugetul de stat. Prin această ordonanță, Guvernul a văduvit bugetul local cu 400 de miliarde de lei, bani pe care municipalitatea îi putea folosi pentru locuitorii orașului. Noi, ca parlamentari de Constanța, putem opri aceste lucruri. Noi, parlamentarii PSD vrem să continuăm proiectele pentru Constanța. Vrem să facem șoseaua de coastă pe care Băsescu nu ne lasă să o facem. Vrem să renovăm Spitalul Județean, caz în care Guvernul ne-a tăiat fondurile. Vrem să facem case pentru tineri și să le oferim facilități la angajare pentru a nu mai pleca să muncească în alte țări. Vrem să aducem plajele în administrarea autorităților locale, pentru că ele știu să le administreze cel mai bine. Vrem să facem multe, dar pentru asta avem nevoie de votul dumneavoastră“, a afirmat Alexandru Mazăre. PUBLICITATE

Comentarii in legatura cu acest articol
-
bravo catindati
de la xxx (09:25:42 13 Noiembrie 2008)
mai multe fonduri pt. constanta, mai multe fonduri pt. constanta, dar nu uitati ca exista si alte localitati .cjc imparte cu mana celor care "garanteaza" ,numai clientilor care fac coada la usa celor doi semizei. uitati-va pe la sate, nu au nici macar trotuare macar la drumul judetean ce strabate satul, iar pietruirea mult promisa "sa scoatem comuna din noroi" mai are de asteptat pana cand catindatii care acum doar promit vor castiga, ca mai tarziu sa forteze alesii locali sa increditeze spre administrare ulitele catre cjc spre administrare. eventual si reparare(de catre firmele "noastre").
-
PSD ma-sii
de la KOTOSMAN (11:11:39 13 Noiembrie 2008)
Slugoilor telegraf,bagati tare cu propaganda....rusine,ziar aservit politic.
-
Sa trimitem in parlament oameni capabili sa ne reprezinte
de la delolite (13:07:30 13 Noiembrie 2008)
Pai este clar. De ce anume are novoie Constanta ? de fonduri si investitii. Cine le poate inlesnii si cine poate conlucra cu autoritatile locale ? Niste oameni responsabili cu acealeasi vederi si idei politice.
Nu avem nevoie de trepadusii din PDL si nici de conflictele lor ca sa ne traga pe toti in jos.
-
Sfat
de la Geo (15:31:54 13 Noiembrie 2008)
Daca cei care scriu aici ar mai citi si alte ziare poate si-ar face o idee despre PSD Constanta. PDL nu a atacat pe nici o persoana in actuala campanie, dar este muscat permanent de loaza Alexandru.
-
xxx
de la ptr venetica (16:47:03 13 Noiembrie 2008)
ce se plimba asta lui mitrea pe la noi ca si asa nu prinde nici un mandat la alegerile parlamentare.
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Credeți că România este pregătită să acceadă în zona euro?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|