
|
|
|
Luni, 02 Martie 2009
Profesorul Ioan Florin Stanciu, „ultimul debutant al generației ’80“
Președintele Filialei Dobrogea a USR, Ovidiu Dunăreanu, și profesorul Ioan Florin Stanciu
Profesorul Ioan Florin Stanciu a lansat, sîmbătă, la Muzeul de Artă, primul său roman, „Apocriful necredinciosului Toma“. La eveniment au venit în număr mare prieteni și colegi, dar și foști elevi care au ținut să fie aproape de Ioan Florin Stanciu, în acest moment special. Cei prezenți nu s-au întîlnit doar cu beletristrica, în spațiul guvernat de artele vizuale, ci și cu armonia sunetelor. Cantautorul Laurențiu Marinescu, alături de invitații săi din Orchestra Simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, „au cîntat“ emoționantele „Scrisori“ ale lui George Țărnea.
Invitați de onoare ai acestui eveniment au fost președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR), Ovidiu Dunăreanu și poeta Amelia Stănescu. „Cine se apucă de scris, de tînăr, nu are cum să se lecuiască de această boală“, a spus scriitorul Ovidiu Dunăreanu despre Ioan Florin Stanciu, pe care l-a considerat „ultimul debutant al generației ’80“. „Apocriful necredinciosului Toma“ este o lucrare care a fost concepută încă din anii ’80, fiind o parabolă despre viața într-un sat comunist. Autorul a ținut, însă, să precizeze că această carte nu este o doar o parabolă despre comunismul românesc, ci face referire la comunismul universal utopic PUBLICITATE
.
Romanul „Apocriful necredinciosului Toma” a apărut în anul 2008, la Editura Mayon, București. Profesorul Ioan Florin Stanciu, aflat la debut, a mărturisit că mai are în pregătire două volume. Ioan Florin Stanciu este profesor de limba și literatura română la Școala generală cu clasele I-VIII „Remus Opreanu“ din Constanța. Acesta a debutat în revista „Luceafărul“, unde, în anii ’70, a publicat în mod constant poezie, devenind apoi colaborator al revistei „Tomis“. În 1981 a primit Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie „Lucian Blaga”, ediția I, iar o parte din creația sa a fost publicată în „Vînzătorul de enigme, antologie de proză contemporană“, Editura Europolis, 1993 și „Fereastra dinspre mare, antologie de poezie contemporană“, Constanța, 1994.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
Onoare
de la fost elev (19:54:15 19 Martie 2009)
Merita toate cuvintele frumoase, tot atatea cate incap intre copertile unei carti. Un om deosebit , care imi este un punct de reper al moralitatii in viata de zi cu zi . Mi-a fost diriginte , la o scoala de tara si este omul caruia ii port cel mai profund respect
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Credeți că România este pregătită să acceadă în zona euro?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|