
|
|
|
Sambata, 04 Aprilie 2009
Fotbal / Liga I, etapa a 22-a: FC Farul - Poli Iași 0-3FC Farul a mai făcut un pas spre Liga a II-a
După opt ani pe prima scenă a fotbalului românesc, FC Farul se află aproape de revenirea în liga secundă. Echipa pregătită de Ion Marin a făcut un pas mare spre retrogradare, după ce a pierdut vineri seara, scor 0-3, disputa de pe teren propriu cu o altă formația din subsolul clasamentului, Poli Iași, în etapa a 22-a a Ligii I. Fără vlagă și cu o atitudine indolentă în joc, constănțenii au fost umiliți de ieșeni, care nu au impresionat decît prin determinare. După ce au scăpat de gol în debut, Rastovac respingînd de pe linia porții mingea trimisă de Viveiros, Gerlem și compania și-a creat o ocazie abia în min. 31, cînd balonul șutat de brazilian a fost deviat în corner de un fundaș al oaspeților. Momentul cheie al partidei a avut loc în primul minut din repriza secundă, cînd Nanu, scăpat singur, a ezitat în fața lui Pleșca și a fost ajuns din spate de Adrian Ilie, care l-a blocat. După o nouă ratare a lui Gerlem, ieșenii au deschis scorul, în min. 57, prin șutul lui Montiel, deviat de Rastovac. Farul a mai avut o zvîcnire, dar Gerlem a șutat mult peste poartă, iar oaspeții nu au iertat, în min. 72 Cristi Bratu mărind avantajul după o fază creată de Buta. A fost momentul cînd cei 1.000 de spectatori au cerut demisia lui Ion Marin, huiduindu-i îndelung și pe jucători. Și, pentru ca umilința să fie completă, Andrei Cristea a stabilit scorul final în prelungirile partidei, cu un șut de la marginea careului.
Au evoluat - Farul (antrenor Ion Marin): G. Curcă - Mățel, Fl. Pătrașcu, Rastovac, Vukomanovic - Băcilă, Larie (60 Voiculeț), Rusmir, Gerlem (70 Alibec) - Nanu (74 Gosic), Chico; Poli (antrenor Cristiano Bergodi): Pleșca - Buta, A. Ilie, L. Munteanu (52 Onuț), Pecnik (66 P. Jovanovic) - Viveiros, Milea (82 Ignatov), Montiel, Miclea - A. Cristea, Cr. Bratu. Marcatori: Montiel 57, Bratu 72, A. Cristea 90+2. Cartonașe galbene: Gerlem / Ad. Ilie, Cr. Bratu, A. Cristea. Au arbitrat: Alexandru Deaconu (București) - Nicolae Megheșan (Tg.Mureș) și Bogdan Velicu (București). Spectatori: 1.000.
Ion Marin și-a oferit demisia “în alb”
La finalul partidei de vineri, mai mulți suporteri constănțeni au ajuns în zona vestiarelor și au scandat împotriva lui “Săpăligă”, cerîndu-i demisia. Tehnicianul, împreună cu jucătorii, au intrat însă într-o ședință lungă, cu patronul clubului, care s-a arătat extrem de supărat. După o oră și jumătate, jucătorii au plecat spre casă, în timp ce antrenorul Ion Marin a mărturisit că și-a depus demisia “în alb”. “M-am oferit să mă dau la o parte, dar timpul pînă la următorul meci este destul de scurt. Voi purta discuții cu conducerea clubului pentru a vedea dacă rămîn sau nu pentru următoarele două meciuri. Le-am spus jucătorilor în vestiar că doresc să mă retrag. Este o înfrîngere dură în fața unei echipe care nu ne este cu nimic superioară. Jucătorilor le-a lipsit determinarea și acest lucru mă face să mă dau la o parte”, a explicat “Săpăligă”.

Comentarii in legatura cu acest articol
-
si B-ul e tot divizie
de la gigi (07:38:28 04 Aprilie 2009)
Bosanceanu o sa-i duca cu politica lui exact acolo de unde i-a luat in 2000.Niste boi cu totii ,in special jucatorii!
-
investitii
de la bobu (07:52:08 04 Aprilie 2009)
fara investitii bosanceanule nu se face treaba... sa tii echipa doar paravan pt anumite manevre/ rulaje... las ca te descurci si in B...
-
in grafic
de la galerie (08:44:06 04 Aprilie 2009)
suntem in grafic pentru reconstructia echipei ca si craiova.primul pas,divizia b l-ai facut nea marine
-
sedinta lunga
de la ha ha ha (08:49:46 04 Aprilie 2009)
Cica i-a bagat intr-o sedinta lunga!Cred ca s-au distrat si au spus bancuri in sedinta aia lunga de dupa meci, ca sedinte din astea au tot avut dupa fiecare meci pierdut (la scor in ultima perioada) si rezultate ioc! Sau poate impart banii din meciurile cedate ca nu-mi vine a crede ca iasul are echipa sa ne dea 3-0 aici la cta, ca pe cei de la club nu-i mai intereseaza demult divizia A.
-
BRAVO MARINE, DA-TI DEMISIA PE BUNE !!!
de la SHARKY 04 (09:22:28 04 Aprilie 2009)
uraaaaaaaaaa !!!! pana si lucian marinof era mai bun decat tine marineee sapaliga !!!!!!!!!! felicitari,dar sa te tii de cuvant, sa nu fii ca piturca !!! fortza farul, asta e, daca vom merge in liga 2 (service-ul echipelor din liga2) vom avea un nou antrenor si cine stie poate si un nou patron, iar meciurile vor fi transmise pe sport.ro, insa sper ca farul sa lupte pana la capat mai ales ca pleaca spaliga !!!! p.s. mai exista o sansa, fc farul discuta in aceasta perioada cu fc delta tulcea pentru a fuziona cu aceasta si a ramane in liga 1, sau sa primeasca 3 puncte de la tas si sa obtina egaluri pe linie cu echipele din a doua jumatate !!!
-
bosanceanu e de vina
de la pila stoica (09:56:38 04 Aprilie 2009)
dc nu bagi bani
-
de ce sunteti blanzi cu ion marin?
de la bratone (10:10:15 04 Aprilie 2009)
de ce nu il criticati deloc pe ion marin?parca erati mai duri cu incompetentul asta.mi se pare mie sau ati lasat-o mai moale cu m,arin?
-
nu merita nimic
de la un farist (10:23:44 04 Aprilie 2009)
nu merita asta nici macar sa il scuipi, nu merita decat INDIFERENTA. ATI DISTRUS ACEASTA ECHIPA NENOROCITILOR!
-
lasaneeeee
de la suporter (10:25:26 04 Aprilie 2009)
bosanceanule vinde echipa lui hagi singurul om care ar face ceva pentru fotbalul din constanta tu cred ca tii echipa asta pentru ca mai ai ceva bani de spalat nai bagat niciun ban de doi ani la transferuri nu se tine o echipa asa pacat de suporterii fideli nu mai vin nici la meciuri din cauza incompetentii acestui bosanceanu nu vreau sa iau apararea lui marin dar sunt sigur daca se faceau cateva transferuri bune si marin ne putea tine an liga 1 bosanceanule te rugam an numele suporterilor constanteni lasaneeeee hagi ancearca sa dezvolte o afacere an domeniu profita si vindei clubul sa ne fie bine si noua si tie
-
rusine
de la farist (11:29:25 04 Aprilie 2009)
bosancene dute-n mata de jigodie,si lasa-ne chiar esti nesimtit ai adus numai jucatori de div C cum vrei tu sa castigi porcule si ial si pe marin cu tine sa tio suca in continuare .....iati si zdrentele astea de jucatori epave k vapoarele tarle ..... lasa porcule FARUL sal ia cineva kre vrea sa fak ceva pt orasul asta sa te ia naiba BLESTEMAT SA FII SA TE SCUFUNZI CU TOT CU VAPOARELE TALE .....LASA-NE,,LASA-NE BOSANCENE CRETINULE.....SA-TI DAM LA NUIE TOATA CONSTANTA ESTI UN OM DE RAHAT.....JEGOSULE IN TRIBUNA ERAU JUCATORI PE KRE TU NUI VREI PT K TREBUIE SA LE DAI BANI ,,CE VREI TU SA JOACE FARA BANI TU FACI CEVA FARA BANI NUISTULE,, BARBU,PASCOVICI,CRISTOCEA SCHIOPU SI TU JOCI CU TOATE PANARAMELE DE JUKTORI PT K NU LE DAI NIMIC DAR NICI EI NU ITI DAU BOULE ......AI FACUT ORASUL SI NUMELE FARUL DE RUSINE ......LASAL BOULE PE HAGI....
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
V-ați făcut planuri pentru minivacanța de Paște?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|