
|
|
|
Miercuri, 23 Decembrie 2009
Proiecte de reabilitare la Techirghiol
Primarul orașului Techirghiol, Adrian Stan: „Bugetul orașului a fost în anul 2009 de 4 milioane de lei, bani care nu ar fi fost suficienți pentru susținerea tuturor proiectelor”
Anul 2009 a fost unul productiv, cel puțin așa susține primarul orașului Techirghiol, Adrian Stan, care a declarat că a reușit să întocmească și să promoveze cinci proiecte importante pentru comunitate în vederea obținerii fondurilor europene. „Cele cinci proiecte mari pe care le-am depus au rolul de a da o nouă față orașului. Primul dintre proiecte este unul transfrontalier, în colaborare cu Bulgaria, și prevede înființarea unei Grădini Botanice la Techirghiol, asemănătoare celei de la Balcik, cu care avem deja semnat un parteneriat. Valoarea proiectului este de 1,2 milioane de euro și sper ca, în 2010, să primim finanțarea. Al doilea proiect important pe care l-am depus în cadrul Programului Operațional Regional, pe axa de turism, se referă la reabilitarea falezei și are o valoare de 3 milioane de euro. Un alt proiect important pentru oraș, pentru care sperăm să obținem finanțarea, se referă la reabilitarea Liceului Emil Racoviță din Techirghiol. Proiectul, în valoare de 1,5 milioane de euro, a fost depus și a trecut de etapele de eligibilitate, așteptând finanțarea. Un alt proiect pentru care au fost semnate deja documentele de finanțare se referă la reabilitarea infrastructurii de drumuri din oraș, proiect în valoare de 4 milioane de euro. Aici am fost sprijiniți în totalitate de Consiliul Județean Constanța (CJC), care ne-a susținut și financiar pentru acest proiect”, a declarat Adrian Stan. El a afirmat că autoritatea județeană a sprijinit orașul în toate proiectele depuse deja: „Trebuie să mulțumesc încă odată CJC pentru spijinul financiar pe care ni l-a acordat în elaborarea studiilor de fezabiliate pentru toate proiectele pe care le-am depus”. Tot pentru orașul Techirghiol a fost depus un alt proiect, ce poate fi finanțat de Ministerul Mediului, privind amenajarea unui parc terapeutic în zona Sanatoriului Balnear din Techirghiol. „Este un proiect în valoare de 250.000 de euro, bani pe care trebuie să îi luăm de la Administrația Fondului de Mediu”, a precizat Adrian Stan. PUBLICITATE

Comentarii in legatura cu acest articol
-
cjc
de la mache (15:55:55 23 Decembrie 2009)
ce fata are excrocul asta.sa-l creada cioroii ca alti adepti n-are.minciuna cu cele 8 mil euro e de 6 ani,cu ea a cistigat psd in 2004.cele 8 mil sint din amenajarea falezei distruse in urma montarii conductei ,lucru care trebuia efectuat de mult dar n-am avut primari in stare sa ceara ce se cuvenea orasului ,iar nicusor va lua bani europeni pt oras si va face ce doreste cu srl-ul cjc iar excrocul va semna orice ca primarul.deja s-a redus de la 8 la 7 mil euro proiectul pentru ca a fost stricat de excroc prin lucrari pe v climescu ,stricind si aminind proiectul .sta ploconit in fata cjc care se pregateste sa fure si din ce trebuia sa revina de drept orasului.de fapt acest excroc cu diplome cumparate pe la chisinau cu morega,este semianalfabet si bilbiit priceput doar la hotii,ginerele unui militian tortionar ,ce ocupa un scaun furat.o javra liberala pentru care vorbesc reporterii ,ca el n-are cum.are si sida luata de la curve si avem noroc...
-
promisiuni fara acoperire
de la vasea (12:36:30 25 Decembrie 2009)
unde asfaltul pe soseaua Techirghiol -Eforie,s a facut atita reclama ca va incepe asfaltarea in septembrie?Se pare ca ca primarul are contract cu Telegraf,mereu apare cu o realizare,un proiect dar numai pe hirtie!Vrem fapte domnule primar!Inca ceva,tot vindeti terenuri dar ce oferiti,nu tu canalizare,nu tu curent,nu tu apa!am casa terminata dar eu nu am curent ca trebuie ca eu sa fac infrastructura orasului.Lasati visele marete,faceti lucruri de infrastructura dupa aceea gradini botanice si alte lucruri care in fond nu aduc beneficii economice!
-
sintem saraci
de la ela (21:23:07 26 Decembrie 2009)
saraci techirghioleni cu asa un primar
-
NESIMTIRE TOTALA
de la BEL (22:12:27 03 Aprilie 2010)
CEI NEMULTUMITI NU SE VOR MULTUMI NICIODATA,DACA NU ESTE PSD SAU PD-L LA CARMA PRIMARIEI.NU VA ESTE RUSINE....CE A FACUT BARBOSU IN ATATIA ANI DE ZILE?SPUNETI MACAR O REALIZARE...CE FACEA FLORIN DACA ERA LA PUTERE?ISI MAI ADAUGA IN AVEREA PROPRIE CATEVA SUTE DE HECTARE APROAPE DE INTRAVILAN...CE FACEA ADRIANA DACA ERA PRIMARITA?CEEA CE A FACUT SI LA NEBUNI...OMUL ASTA ARE 1,10 LUNI SI A REALIZAT CEEA CE NU AU REALIZAT ALTII IN ATATIA ANI DE ZILE.SA VA FIE RUSINE NEMULTUMITILOR.DA ,V-A REALIZARE...SI INCA MULTE,CA NU SE FACE BATAND DIN PALME!BAI ELOOOO NU NE COMPATIMI ATATA,AVEM UN PRIMAR DE VALOARE PE CARE NUMAI ESCROCII NU STIU SA-L APRECIEZE.SA-I DEA DUMNEZEU SANATATE SI PUTERE DE MUNCA SI SA NE TRAIASCA O MIE DE ANI.ESTE UN PRIMAR MODEL,CAM RARI ASA PRIMARI.SA NE TRAIESTI D-LE STAN
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Credeți că România este pregătită să acceadă în zona euro?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|