
|
|
|
Marti, 09 Februarie 2010
Mai puține școli neautorizate?
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat că instituția a început deja pregătirea anului școlar 2010-2011, pentru că „niciodată nu e prea devreme”, el adăugând că vrea să fie cât mai puține școli neautorizate. Daniel Funeriu a dezbătut, la Sibiu, împreună cu 129 de reprezentanți ai inspectoratelor școlare din țară, probleme legate de organizarea Bacalaureatului și a examenelor naționale. Oficialul i-a anunțat pe inspectorii școlari generali că trebuie să pregătească de acum anul școlar viitor, să se stabilească cifrele de școlarizare, dar și să se rezolve unele probleme care apar în fiecare an, cum ar fi aceea a autorizării unităților de învățământ. “În fiecare an sunt probleme cu autorizarea unităților școlare. Sunt probleme recurente de la an la an și niciodată nu este prea devreme să începi pregătirea noului an școlar”, a declarat ministrul Daniel Funeriu.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Apelați la firme de catering pentru organizarea unor mese festive?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|