
|
|
|
Marti, 09 Februarie 2010
Tăcut în fața instanței
Magistrații Tribunalului Constanța au început, ieri, cercetarea judecătorească în dosarul lui Florinel Popa, de 39 ani, din localitatea constănțeană Mihail Kogălniceanu, acuzat de tentativă de omor deosebit de grav. Întrebat dacă vrea să dea declarație, Popa a refuzat să spună ceva în fața instanței, precizând că își menține declarația dată la procuror și că nu a avut intenția de a omorî pe nimeni. De asemenea, judecătorul l-a audiat pe Gheorghe Pletea, una din părțile vătămate, care a povestit cum Florinel Popa a dat buzna cu tractorul pe tarlaua cu oi și l-a amenințat că îl omoară când a văzut că vorbește la telefon, cerând ajutor. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru începutul lunii martie. Potrivit rechizitoriului, Florinel Popa a fost arestat, însă numai după o lună, instanța l-a pus în libertate. Pe 30 mai 2009, Popa și-a descoperit culturile de pepeni și porumb distruse și a decis să se răzbune pe cei pe care i-a bănuit că ar fi responsabili de pagubele suferite, proprietarii a două microferme care, în opinia lui Popa, ar fi dat drumul la animale pe terenurile sale. În jurul orei 15.00, după ce și-a făcut curaj cu un litru de pălincă, Popa a urcat la volanul unui tractor și, după ce a provocat distrugeri în cele două ferme, a încercat să îl calce cu tractorul pe Gheorghe Pletea, proprietarul uneia dintre ferme. Bărbatul a reușit să se ascundă după o cisternă și să sune la 112 pentru a cere ajutor polițiștilor. Unul dintre lucrătorii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, ag. Ion Balaur, s-a deplasat la locul incidentului și, în timp ce discuta cu fermierul, Popa a apărut din nou, la volanul utilajului agricol. Polițistul susține că tractoristul părea hotărât să-l calce pe proprietarul fermei și, pentru a-l opri, a postat în drumul acestuia autoturismul de poliție. Popa a ocolit Loganul și și-a continuat drumul spre fermier, polițistul fiind nevoit să scoată pistolul din dotare și să tragă un foc de avertisment și alte 11 gloanțe în cauciucurile tractorului, cu intenția de a-l opri, dar tractoristul nu s-a lăsat intimidat. El a întors utilajul agricol, care se mai deplasa doar pe jante și a lovit de mai multe ori mașina de poliție pe care a târât-o aproape 100 de metri pe un teren viran. Apoi a coborât de la volanul tractorului cu o sapă în mână și s-a îndreptat amenințător spre polițist cu intenția de a-l ataca. Pentru că nu mai avea muniție, agentul a folosit un spray lacrimogen și, împreună cu doi polițiști comunitari ajunși și ei la locul incidentului, au reușit să îl încătușeze pe agresor.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
INTREBAREA ZILEI
Sunteți de acord ca epuizarea la serviciu să fie încadrată în categoria accidentelor de muncă?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|