La cei 13 ani ai săi, constănțeanca Andreea Olariu se poate mândri cu un palmares de invidiat: 18 trofee și peste 60 de distincții obținute la festivaluri naționale de muzică ușoară. Vocea sa, comparabilă cu cea a Larei Fabian, i-a uimit până și pe realizatorii celebrei emisiuni a postului NBC, „America’s Got Talent”.
La îndemnul lui Mihai Trăistariu - care, în anul 2008, i-a înmânat micuței premiul ce-i poartă numele - mama Andreei a trimis o înregistrare video cu aceasta interpretând piesa Larei Fabian, „Adagio”, pe adresa emisiunii de succes din Statele Unite. Uimiți de talentul adolescentei, realizatorii americanii au trimis imediat fișa de participare și invitația oficială prin care Andreea este așteptată la audiții, în fața juriului american. „Este o bucurie enormă că am fost invitată la ‘America’s Got Talent’. Îmi doresc foarte mult să ajung acolo și promit că mă voi strădui să aduc un premiu României și Constanței, deoarece aici m-am născut”, a declarat Andreea Olariu.
În acest an, Andreea este așteptată în Statele Unite ale Americii să participe la una din selecțiile emisiunii „America’s Got Talent”. Din repertoriul constănțencei fac parte piese foarte dificile ale unor cântărețe celebre precum: Lara Fabian, Celine Dion, Whitney Houston, Jennifer Holliday și Beyonce. Printre cei care s-au oferit să o sprijine pe constănțeancă pentru a ajunge în Statele Unite ale Americii se află și compozitorul Ionel Tudor.
Chiar dacă marea sa pasiunea este muzica, talentata adolescentă nu-și neglijează obligațiile școlare. Elevă în clasa a VII-a la Școala generală nr. 39 „Nicolae Tonitza”, Andreea are o atracție specială pentru chimie, biologie și matematică.
Agenda concertistică a Andreei este foarte încărcată în acest an. Duminică, ea va participa, la București, la etapa de selecție finală a festivalului „Mamaia Copiilor” și continuă să se pregătească intens pentru participarea la „Ursulețul de aur” de la Baia Mare, „Cerbul Copiilor” de la Piatra Neamț și „Steluțele de Mai” de la Focșani. În afară de orele de canto pe care le urmează cu profesorul Theodor Rădulescu, la Școala Populară de Arte din Constanța, unde este elevă în anul al III-lea, adolescenta se antrenează și acasă.