
|
|
|
Sambata, 21 August 2010
În România anului 2010Ne mor bebelușii la fel ca în ‘90
Statisticile oficiale arată că, în România anului 2010, mor la fel de mulți bebeluși în spitale ca și în 1990, în ciuda faptului că rata mortalității infantile, per ansamblu, s-a diminuat de peste patru ori în acest interval de timp, susține deputatul PSD Mugurel Surupăceanu. “România e, totuși, țara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE, conform statisticii Eurostat”, spune deputatul, într-un comunicat. Faptul că rata generală a mortalității infantile a scăzut de patru ori din 1990 până în prezent, iar cea a mortalității neonatale (0-29 zile) a rămas oarecum constantă, așa cum arată datele Institutului Național de Statistică, înseamnă că s-au făcut progrese numai în segmentul postneonatal (1 lună - 11 luni). În segmentul din urmă, copiii sunt îngrijiți și tratați preponderent la domiciliu, nu și în cel neonatal, care corespunde, în linii mari, perioadei de spitalizare a micuților, mai ales a celor născuți prematur. Astfel, peste jumătate din copiii cu vârsta sub un an continuă să moară în spitalele românești! “Din nefericire, sub oblăduirea unui executiv ai cărui membri, în frunte cu președintele țării, se tratează mai degrabă în străinătate, asemenea cazuri tind să devină, prin puterea exemplului, dar și a tristei realități interne, o nedorită regulă”, arată deputatul. PUBLICITATE

Comentarii in legatura cu acest articol
-
SISTEMUL MAFIOT SECURIST
de la ROMANII ACESTEI TARI (16:41:48 21 August 2010)
IN ROMANIA ,DE 20 DE ANI NU S-A CONTRUIT UN SPITAL !!!! PARDON,SCUZE,S-A CONSTRUIT SPITALUL SECURISTILOR,ASCUNS IN PADUREA BALOTESTI.PENTRU SACALII DIN SERVICII S-AU GASIT INTOTDEAUNA BANI !!!! SI BANII CUI ?TOT BANII NOSTRIII,AI POPORULUI ROMAN !!! SI PENTRU CINE ?PENTRU CEI CARE AU FACCUT CEL MAI MARE RAU ACESTUI POPOR :CAINII DIN SERVICIILE SECRETE,CARE DE FAPT AU CONDUS DINTOTDEAUNA ROMANIA.AU APARAT DICTATORII IN SCHIMBUL AVANTAJELOR MATERISLE IMENSE !!!RUSINE.
-
jigodii din guvern
de la yoo (08:35:51 22 August 2010)
guvernul roman niste nenorociti defapt o parte din noi iam votat dar sincer nu mai vad pe nimeni in stare sa conduca romania doar printro minune sa vina cineva la putere care sa iubeasca oamenii si nu banii si puterea acel om ar putea sa skimbe vietile oamenilor dar visam inca la acele vremuri sa fim si noi k alte tari din europa ca tare bine mai este o stiu pe propia piele aici unde sunt este paradis in comparatie cu romania
Du-te la pagina
1
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Obișnuiți să mâncați fructe de sezon?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|