„Vai de mama voastră, fetelor, în seara asta (n.r. 5 mai), pentru că bărbații sunt la putere! O să ne luăm bătaie acasă, dar deocamdată, astăzi, aici, suntem în forță! Ne pregătim de dezmăț, da?”, a strigat, joi seară, apreciatul solist Dan Helciug, înaintea concertului pe care trupa sa, Spitalul de Urgență, l-a susținut în clubul Phoenix, de Ziua Bărbatului. Spre deosebire, însă, de anul trecut, când clubul a fost neîncăpător încă de la ora 18.00 - și datorită excelentei organizări a profesioniștilor de la The Practice, publicul a jucat deopotrivă rolul de actor și de spectator, în cadrul unor competiții haioase de mâncat hot-dogs, skandenberg, darts, jonglerii cu mingea de fotbal sau karaoke - 2011 se pare că a mai domolit cheful și prezența la distracție a constănțenilor. De data aceasta, distracțiile din primăvara trecută nu s-au mai încadrat în bugetul și inspirația celor care au organizat evenimentul, iar „concursurile” care au atras atenția câtorva tineri au înlocuit cârnații cu... biscuiții, berea fiind, probabil, asigurată de sponsorul oficial. Aspectele care au salvat petrecerea de 5 Mai s-au datorat show-ului și talentului excepțional cu care celebra trupă bucureșteană și apreciatul jurnalist Ionuț Dulgheriu, în calitate de prezentator, au reușit să aducă buna dispoziție în rândurile celor aproximativ 150 de participanți.
Pulsul bărbaților a crescut și datorită simpaticelor fete în minijup, de la Bergenbier, mai ales a apetisantei Zayra Tudor, pe care memoria lor atentă la „detalii” o reține mai puțin din vremurile când era solistă în trupa De Luxe" și mai mult de pe coperta „Playboy”. „La mulți ani, tuturor bărbaților! Mă bucur că s-a inventat această Zi, pentru că n-ar fi fost corect ca numai noi, femeile, să primim cadouri și să avem parte de surprize primăvara”, le-a urat atrăgătoarea vedetă constănțenilor, prin intermediul „Telegraf”-ului.
PUBLICITATE
Distracția a continuat cu show-ul trupei Spitalul de Urgență, care a interpretat energic, în Phoenix, piese mai vechi și mai noi, iar faptul că membrii grupului au fost îmbrățișați de cei prezenți, atât pe scenă, cât și la ieșirea din club, este o dovadă evidentă a senzației pe care au reușit să o provoace publicului de la malul mării. De un succes impresionant s-a bucurat și recenta „achiziție” a formației, violonista Andreea, care a fost aclamată zgomotos, atât pentru talentul muzical, cât și pentru senzualitatea mișcărilor cu care a tulburat imaginația sărbătoriților. „Am petrecut și noi, ca între bărbați: cu muzică bună, bere și atmosferă! Mi-era tare dor de Constanța, nu am mai cântat aici de vreo trei ani, dar este mai drăguț mai... răruț, pentru că oamenilor li se face dor și ne-am bucurat de reacția generoasă a publicului din această seară. 5 Mai este o zi ca toate celelalte, doar că noi, bărbații, avem ceva mai multe drepturi... Normal că aveam nevoie de ea, pentru că muncim de dimineață până seara, trebuie să avem și noi un moment de relaxare!”, a concluzionat, cu buna dispoziție cunoscută, Dan Helciug.