
|
|
|
Marti, 21 Iunie 2011
Vineri, în clubul PhoenixConcert MT Place și seară de karaoke, la malul mării
Laura Agavriloaiei, noua solistă MT Place
MT Place, tânăra și rebela trupă de punk din Constanța, va reveni, vineri seară, pe scena locală, cu un nou concert și, fapt deja cunoscut, într-o nouă... formulă. Formația va concerta, de la ora 21.30, în clubul Phoenix. În prezent, din componența MT Place fac parte: Laura Agavriloaiei - cea care o înlocuiește pe precedenta solistă, Karina Georgescu, Karla Georgescu (chitară armonie, backing), Alin Ion (chitară solo), Alex Dobrescu (chitară bass, backing) și Theodor Scrioșteanu (tobe).
În peisajul destul de anost al rock-ului autohton, MT Place impresionează prin diferența plăcută dintre talentul muzical și vârsta componenților săi. Trupa de pop/punk alternativ a luat ființă în urmă cu doi ani, timp în care a susținut numeroase concerte în cluburile locale ce încurajează lansarea tinerelor formații: Phoenix, Pulse, B!bl!otek, S.N.C, Heaven's Hell. Deși genul muzical abordat este destul de complex, nefiind la îndemâna vreunui amator, cei cinci adolescenți au dat dovadă de originalitate și au impresionat de fiecare dată când au concertat în deschiderea unor trupe cunoscute, nu doar prin calitatea compozițiilor proprii, ci și prin prezența scenică nonconformistă. Aceștia au cântat alături de trupe precum E.M.I.L., Les Elephants Bizzares, The Moood sau Trupa Veche și s-au remarcat și la Rock Your High School 2 și Proms of Delight. Repertoriul trupei constănțene conține opt piese proprii și numeroase cover-uri, ceea ce este de apreciat la o formație unde vârsta componenților este cuprinsă între 14 și 18 ani.
„Suntem nerăbdători să înceapă și Festivalul Imagine, pentru care ne pregătim de ceva timp. Suntem încrezători și, cu puțin noroc, putem lua locul I, adică am putea avea șansa să reprezentăm România la Imagine Internationales în Bruxelles, anul viitor”, declară Alex Dobrescu. Acestea nu sunt singurele emoții pe care le încearcă tânărul basist, întrucât, alături de colegul său de trupă, Alin Ion, trece prin emoțiile bacalaureatului. Cei doi sunt absolvenți ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguul”. „Suntem emoționați că vom susține, vineri, concert, iar luni, vom avea prima probă de bacalaureat, proba scrisă la Limba și literatura română, dar așteptăm cu nerăbdare și entuziasm fiecare intrare pe scenă. Mulțumim clubului Phoenix și trupei Crossover, alături de care vom cânta în această săptămână. Vă așteptăm în număr cât mai mare la acest show”, adaugă instrumentistul PUBLICITATE
.
După concertul MT Place va urma o petrecere cu karaoke. Prețul biletelor la această distracție este de 10 lei.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Obișnuiți să mâncați fructe de sezon?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|