Talentata interpretă Paula Seling va susține un recital pentru fanii constănțeni, vineri, în clubul Phoenix. Cântăreața care, în 2010, a făcut furori la Eurovision, împreună cu Ovi, alături de care s-a clasat pe locul al treilea în cadrul prestigioasei competiții, va apărea în fața publicului de la malul mării însoțită de trupa sa, pentru un concert de calitate, așa cum ne-a obișnuit de-a lungul timpului.
Considerată una dintre cele mai puternice voci ale industriei muzicale autohtone, frumoasa Paula Seling are o legătură specială cu orașul Constanța, pe care îl consideră un loc foarte drag, dar și cu scena clubului Phoenix, de unde și-a încântat fanii de nenumărate ori, revenind de fiecare dată cu aceeași bucurie.
De-a lungul carierei sale, interpreta a lansat numeroase albume și a participat cu succes la un număr însemnat de festivaluri, printre care se numără și cel de la Mamaia, de pe vremea când artista avea doar 17 ani și câștiga primul său trofeu de anvergură, pășind practic spre afirmarea națională
PUBLICITATE
.
Prețul unui bilet pentru spectacolul pe care Paula Seling îl va susține alături de trupa sa, în clubul Phoenix, este de 40 de lei, iar show-ul este programat să înceapă în jurul orei 21.30.