
|
|
|
Joi, 08 Decembrie 2011
Concert caritabil pentru copiii abandonați
Elevii Colegiului Național Mihai Eminescu din Constanța, cu sprijinul Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare, organizează duminică, 11 decembrie 2011, începând cu ora 20.00, în clubul Phoenix, un eveniment caritabil. Acțiunea este dedicată strângerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor abandonați în secția Pediatrie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în cadrul proiectului “Să cântăm împreună, să ajutăm împreună”. „În pragul Crăciunului am simțit că este momentul să urmăm spiritul darului și ne-am îndreptat spre ajutorarea copiilor care nu au șansa de a simți căldura părinților și a căminului pe care fiecare om, indiferent de vârstă, le merită. Este, poate, un gest mic, dar important este că vine din inimă”, a declarat coordonatorul proiectului, Ionela Roxana Chiriță. Fondurile care se vor strânge din vânzarea biletelor, precum și donațiile făcute în nume personal, alături de alte sponsorizări directe, vor fi folosite pentru achiziționarea de alimente și fructe pentru copii de vârste mici și obiecte de uz personal (de exemplu scutece absorbante). PUBLICITATE
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Obișnuiți să mâncați fructe de sezon?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|