A fost ucis ”creierul” atacurilor de la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
E oficial!

A fost ucis ”creierul” atacurilor de la Paris

Externe 19 Noiembrie 2015 / 14:40 2331 accesări

Presupusul organizator al atacurilor soldate cu 129 de morţi, Abdelhamid Abaaoud, se află printre persoanele ucise miercuri de poliţie în operaţiunea de la Saint-Denis, la periferia capitalei franceze, a anunţat, joi, procurorul Parisului. Abdelhamid Abaaoud, un militant jihadist de 28 de ani, care s-a lăudat că a organizat atacuri în Europa din partea grupării Statul Islamic (SI), este acuzat că a orchestrat atacurile sinucigaşe şi armate, pe 13 noiembrie, în capitala franceză, soldate cu 129 de morţi. Poliţia a crezut iniţial că acesta se afla în Siria. Ancheta de miercuri a condus la o casă de la periferia Parisului, pe care forţe speciale de poliţie au luat-o cu asalt, declanşând importante schimburi de focuri şi explozii. ”Abdel Hamid Abaaoud tocmai a fost identificat, în mod oficial, în urma comparării amprentelor, ca fiind ucis în timpul raidului. Era corpul pe care l-am descoperit în clădire, ciuruit de gloanţe”, precizează procurorul.

Gruparea Stat Islamic este formată din 30.000 de "monştri”, a declarat, joi, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, apreciind că acest număr este suficient de mic pentru ca organizaţia să fie învinsă de comunitatea internaţională. Organizaţia islamistă a revendicat atentatele de la Paris, determinând Franţa să-şi intensifice operaţiunile împotriva grupării teroriste şi alte ţări să îşi ofere ajutorul, inclusiv Rusia. Șeful diplomației franceze a precizat că nu crede că toate ţările din lume nu pot învinge 30.000 de oameni. ”Ştim că lupta va fi lungă, dar Guvernul francez este absolut hotărât”, a adăugat el. Deputaţii francezi au dat, joi, undă verde promulgării pentru o perioadă de trei luni a stării de urgenţă în Franţa, măsură aplicată începând de sâmbătă, în urma atacurilor de pe 13 noiembrie.

Ministrul francez al Finanţelor, Michel Sapin, a anunţat, joi, acordarea unui buget de 600 de milioane de euro pentru noile măsuri de consolidare a securităţii în Franţa, în 2016. Aceste cheltuieli vor permite finanţarea unor noi posturi şi echipamente, a precizat ministrul francez al Finanţelor. El a confirmat o degradare a deficitului public prin raportare la previziunile pentru 2016, din cauza cheltuielilor suplimentare. Guvernul propune crearea în 2016 de noi posturi în trei ministere, cele de Interne, Justiţie şi Apărare, a precizat Sapin.

RAIDURI ÎN BELGIA Poliţia belgiană a vizat, joi, persoane care ar fi avut legături cu Bilal Hadfi, atentatorul sinucigaş de la Paris, a transmis radiodifuziunea RTBF. Raidurile nu au legătură directă cu atacurile de la Paris, ci se desfăşoară în cadrul unei investigaţii lansate la începutul acestui an, după ce Hadfi a părăsit Siria. Hadfi, care a locuit în Belgia, a murit după ce s-a detonat în apropiere de Stade de France. Raidurile de joi au avut loc, printre altele, în cartierele Molenbeek şi Jette din Bruxelles. Un alt raid a fost efectuat în Bruxelles, în suburbia Laken, având legătură directă cu atacurile de la Paris. O persoană a fost reţinută, a informat RTBF.

Citește și:

Președintele Turciei a îndemnat țările musulmane să facă front comun împotriva SI

Edward Snowden, criticat de Șeful CIA în contextul atentatelor teroriste din Paris

Raiduri de amploare în Belgia. Ținta: apropiați ai atentatorilor din Paris

CE propune întărirea controlului armelor de foc

”Vladimir Putin este singurul apărător al civilizaţiei creştine”

Ameninţare teroristă falsă înaintea meciului Italia - România

”Text solemn” ce condamnă terorismul, difuzat vineri în moscheile din Franța

Franţa se teme de un atac chimic



12