A început evacuarea taberei de migranți din Idomeni, Grecia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început evacuarea taberei de migranți din Idomeni, Grecia

Externe 24 Mai 2016 / 09:22 392 accesări

Evacuarea taberei de refugiați și migranți de la Idomeni, la frontiera dintre Grecia și Macedonia, unde se află circa 8.400 de persoane, a început marți dimineață, în prezența unui important dispozitiv polițienesc, relatează France Presse.

Evacuarea taberei improvizate de la Idomeni se desfășoară “lent” și “cu calm”, a declarat agenției franceze de presă purtătorul de cuvânt al Serviciului de coordonare a crizei migratorii, Giorgos Kyritsis. “Operațiunea a început marți în jurul orei 04:00 GMT și se desfășoară într-un ritm lent și cu calm și nu este necesară recurgerea la forță”, a spus același purtător de cuvânt.

Jurnaliștii nu au avut acces la tabără marți dimineață, poliția blocându-le calea la trei kilometri de acest loc.

Cel puțin 200 de polițiști, dintre care zeci în haine civile, și 20 de mașini ale poliției au fost desfășurați la Idomeni, iar un elicopter survolează zona deasupra taberei de migranți, unde numeroase familii au trăit în condiții mizere mai bine de trei luni.

De luni, un număr mare de polițiști a sosit la Idomeni pentru a pregăti această operațiune de evacuare.

Taguri articol


12