A murit un celebru cântăreț de muzică soul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit un celebru cântăreț de muzică soul

Monden 24 Septembrie 2017 / 14:05 587 accesări
Charles Bradley

Charles Bradley

Cântărețul american de muzică soul Charles Bradley a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 68 de ani, din cauza unui cancer, informează AFP. Născut în Florida, în sud-estul Statelor Unite, Charles Bradley a crescut în New York unde, pe scena Apollo Theater din Harlem, l-a descoperit pe legendarul James Brown. Își începe cariera de cântăreț cu cover-uri după melodiile idolului său, mergând până la a-i copia stilul vestimentar și a-i imita mișcările pe scenă. În ciuda unei voci puternice, care amintește de cea a lui Otis Redding, Charles Bradley nu a reușit să se impună pe scena muzicală. Cunoaște succesul abia în 2011, când își lansează primul album, la peste 60 de ani. Ultimul său album, ''Changes'', lansat anul trecut, i-a permis să ajungă la un public mai numeros și să intre în topul ''celor mai bune albume ale anului 2016'' în mai multe reviste de specialitate.

Taguri articol


12