Acuzat că a profesat avocatura fără drept: „Am deranjat pe cine nu trebuia“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu este membru al unui barou recunoscut, dar a reprezentat clienți în instanță?

Acuzat că a profesat avocatura fără drept: „Am deranjat pe cine nu trebuia“

Eveniment 17 August 2016 / 17:24 5108 accesări

Un avocat a pornit o cruciadă împotriva mai multor judecători pe care îi consideră a fi corupți, a convins zeci de oameni să protesteze pentru el, în fața Palatului de Justiție din Constanța, și a sesizat procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu anumite dosare. Vorbim despre Vasile Dumitru, un personaj din seria "Viața bate filmul". Pe de altă parte, avocatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Aceștia îl acuză pe Vasile Dumitru de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Cu alte cuvinte, anchetatorii susțin că bărbatul a reprezentat mai mulți oameni în procese din județul Constanța chiar dacă nu avea dreptul să o facă, folosind numele Uniunii Naționale a Barourilor din România, din care nu face parte. Vasile Dumitru spune însă că anumite instituții vor pur și simplu să-l facă să tacă pentru că a deranjat pe cine nu trebuie.

Și avocații au nevoie de... avocați! Este cazul lui Vasile Dumitru, un individ care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța! Aceștia îl acuză de infracțiuni extrem de grave, cum ar fi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi și folosirea fără drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, „UNBR” ori „Uniunea Avocaţilor din România”. Cu alte cuvinte, anchetatorii spun că acesta ar fi intrat în rolul avocatului și ar fi participat la ședințe de judecată fără niciun fel de reținere, cu toate că legea nu îi permitea acest lucru. Primul astfel de episod ar fi avut loc la data de 28 aprilie 2015. „Inculpatul s-a prezentat la şedinţa de judecată a Completului P1 al Judecătoriei Constanţa, în dosarul penal nr. 5926/327/2014 - în care avea calitatea de inculpat -, purtând roba de avocat, deşi nu avea această calitate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Mai mult, procurorii mai arată faptul că, în intervalul ianuarie - mai 2016, acesta ar fi redactat plângeri penale, memorii, cereri de studiu al dosarelor, ba chiar i-ar fi acordat „clientului” său asistență juridică la momentul audierii acestuia de către procurorii constănțeni, „folosind denumirile „Baroul Bucureşti“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“ şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat”, potrivit documentului citat.

„AVOCATUL DIAVOLULUI", ÎN FAȚA INSTANȚEI!

Personajul principal al acestei povești a fost mai mult decât activ în profesia pe care anchetatorii spun că nu avea dreptul să o desfășoare. Iată un alt episod care a avut loc la data de 24 mai a anului curent: „Inculpatul s-a prezentat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, unde şi-a declinat calitatea de avocat, alături de persoana vătămată, într-un dosar penal şi a prezentat legitimaţia nr. 1671 şi împuternicirea avocaţială, ambele eliberate de Uniunea Naţională a Barourilor din România”, se mai arată în rechizitoriu. Întrebarea este: cum a fost posibil ca acest avocat să se prezinte în fața procurorilor, la sediul unității de parchet și în fața magistraților, în sala de judecată, dacă nu ar fi avut dreptul să o facă?

MAI CEVA CA CHE GUEVARA!

Pe data de 21 aprilie 2016, 35 de oameni au protestat în fața Palatului de Justiție din Constanța. Manifestația a fost condusă chiar de Vasile Dumitru. Oamenii au afișat mai multe pancarte pe care se putea citi: „A venit scadența hoților'', „Stop abuzurilor și corupției'', „Asanarea justiției, răspunderea magistraților" sau „Secția de combatere a corupției din rândul magistraților''. Liderul protestatarilor, neobositul Vasile Dumitru, spunea atunci că mulți dintre cei prezenți la miting erau clienți pe care el i-a reprezentat în instanță. „Aici se află clienții mei, victimele actelor de justiție. Avem probe, cu toții sunt nemulțumiți de modul în care au fost judecate dosarele lor. Adunarea noastră publică a adus laolaltă oameni din Năvodari, Eforie Nord, Agigea, dar și din județul Tulcea", declara la acea dată bărbatul. Oamenii au manifestat și față de decizia scoaterii în afara legii a Baroului Bota. Vasile Dumitru, membru în respectiva organizație, spune că din acest motiv mai mulți avocați, printre care se numără și el, sunt împiedicați să profeseze în liniște. Protestatarii au cerut aviz de la Primăria Constanța pentru a picheta și sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța, dar și Parchetul Curții de Apel Constanța. Însă, în cele din urmă, au primit doar dreptul de a manifesta în fața Tribunalului.

DACĂ VOI NU MĂ VREȚI, EU VĂ VREAU!

Procurorii spun că Vasile Dumitru ar fi formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în numele unei societăți comerciale, "utilizând în cuprinsul acesteia denumirile „Baroul Bucureşti”, „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, inclusiv impresiuni de ştampilă în interiorul cărora se regăseşte titulatura „Cabinet de avocat Vasile Dumitru”, deşi cel în cauză nu este înscris în tabloul avocaţilor”, se mai arată în rechizitoriu.

Vasile Dumitru se apără și spune că are tot dreptul să profeseze. „M-am judecat cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu Baroul București și cu Baroul Tulcea. Este vorba despre entitățile care contestau legalitatea cabinetului meu, „Vasile Dumitru". Am câștigat în instanță! Magistrații au dat o hotărârea definitivă în care se arată un lucru clar: Cabinetul avocat Vasile Dumitru este legal constituit. Noi, cei care suntem înscriși în Baroul Bota, continuăm să ne facem profesia. Suntem peste 2.000 de avocați în acest Barou și muncim chiar dacă suntem hărțuiți de instituții. Eu am ales să reprezint clienți în dosare cu greutate, vorbesc despre cazuri de corupție și crime. Am săpat prea mult, am mers prea departe, am deranjat și din acest motiv am ajuns în situația asta. Chiar dacă mă aflu sub control judiciar, am ales să vă ofer această declarație pentru a onora dreptul presei la informare", a declarat Vasile Dumitru.

DE LA PRIMARUL CONSTANȚEI, LA ȘEFA DNA!

Vasile Dumitru s-a luptat pentru cauza lui până la capăt. Acesta s-a adresat inclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, protestând față de decizia Primăriei Constanța de „a-i îngrădi dreptul de a protesta”. Omul a transmis o cerere și procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, prin care solicita să i se comunice stadiul unor dosare penale pentru a depune probe. Contactat telefonic, unul dintre clienții avocatului spune că nu se simte înșelat de Vasile Dumitru. Bărbatul, pe numele său Ștefan Condei, spune că a fost reprezentat de acesta într-un proces fără să-i fie ceruți bani în schimb. Omul spune că știe faptul că apărătorul lui este membru doar în Baroul Bota. Cum pot fi evitate aceste complicații? Simplu! Un avocat poate fi verificat pe tabloul expus pe site-ul oficial al fiecărui Barou.

Citește și:

„Avocat“ trimis în judecată pentru exercitare fără drept a unei profesii

Protest în fața Tribunalului Constanța!



12