Adio, încălzire iarna viitoare? Sau mai bine renunțăm la încălzirea centralizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ne lingem pe bot de subvenții? Adio, încălzire iarna viitoare? Sau mai bine renunțăm la încălzirea centralizată
Social 30 Octombrie 2017 / 18:14 5913 accesări 7 comentarii

Bucurați-vă de căldură cât mai puteți, pentru că e posibil ca, de anul viitor, să facem frigul. Asta pentru că facturile la încălzire ar putea să se majoreze atât de mult încât să nu ne mai permitem să ținem caloriferele deschise. Vorbim, evident, despre ce cei care se încălzesc în sistem centralizat și care, de anul viitor, nu vor mai beneficia de subvenție la factura de energie termică. Asta pentru că o lege care va intra în vigoare în luna aprilie a anului viitor poate bloca sistemul actual de subvenţionare de către primării a preţului energiei termice livrate populaţiei. Avertismentul a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă. Concret, în luna aprilie a anului viitor va intra în vigoare o lege privind venitul minim de incluziune. Un articol al acestei legi arată că subvenţia la încălzire, acordată de autorităţile locale, de care beneficiază acum toată lumea, va trebui acordată individual, fiecărui beneficiar. Iar fiecare consumator trebuie să aibă contract cu furnizorul de energie termică. Reprezentanţii ANRE au anunţat că subvenţia va fi retrasă din luna aprilie a anului viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria consumatorilor vulnerabili, adică nevoiașilor. Ce înseamnă asta? În prezent, prețul subvenționat la energie termică, ce urmează să fie aprobat în următoarea ședință a Consiliului Local, este de 214,96 lei/Mwh (250 lei/Gcal). Dacă se renunță la facilitatea acordată de către autoritățile locale, constănțenii ar trebui să plătească 365,96 lei/Mwh (echivalentul a 425,61 lei/Gcal). Cu alte cuvinte, factura ar crește cu 151 lei/Mwh (175,61 lei/Gcal).

NU E DRACUL ATÂT DE NEGRU, OARE?

În ciuda tuturor avertismentelor și a mesajelor pline de panică, directorul RADET Constanța, Liviu Popa, ne-a dat de înțeles că este foarte posibil ca dracul să nu fie atât de negru. El a explicat că această retragere a subvențiilor acordate către populație ar putea însemna acordarea unor subvenții către furnizorii și producătorii energiei termice. „Știu că în țările din Occident subvenția este acordată operatorilor și nu populației. Probabil că așa se va proceda și la noi. Nu știu cum se va decide, dar în Occident, în vestul UE, populația nu primește subvenție după modelul nostru, ci acest ajutor este mascat în prețul facturilor. Toate țările acordă o asemenea facilitate, însă nu direct cetățenilor, ci pe traseu. Adică subvenționează combustibilul folosit la producția agentului termic. E posibil să se subvenționeze componentele care intră în producerea energiei termice, însă nu s-a stabilit cum se va face acest lucru. Cert este că, la ora actuală, nu e nimic bătut în cuie”, a explicat Popa. Ce se va întâmpla mai departe - om trăi și om vedea. Important este să știm că, cel puțin anul acesta, beneficiem de subvenție la încălzire în sistem centralizat. Dar nu ar strica, la anul, să ne gândim din timp dacă nu e cazul să renunțăm la încălzirea în sistem centralizat.

7 comentarii

Diana 20:56:03 / 30 Octombrie 2017
Gaze

Vom renunța la încălzirea termică!!! Ne vom pune gaze!!!!

Nea Olteanu 21:52:57 / 30 Octombrie 2017
Din cauza furturilor s-a ajuns la asta

Acum urmeaza mafia imobiliara sa tinteasca punctele termice din oras. Oricum in toata orasele din Romania cel mai mare furt este la APA si Caldura, cum pai actionarii acestor "regii autonome" sunt primari fosti primari, consilieri locali samd. Ei incaseasa profiturile grase deturnand fonduri prin tot felul de tertipuri gen. campanie de informare printare 10.000 de flyere valoare 2 milioane de euro. Printate la firmele acolitilor lor.

Cristian 03:08:47 / 31 Octombrie 2017
Contract individual

Ar fi foarte bine sa avem contracte individuale cu RADET. In felul asta as putea si eu in sfarsit sa ii dau in judecata pentru calitatea proasta a serviciilor de termoficare. Sunt sigur ca parametrii pe care ei se obliga sa-i indeplineasca cum ar fi: presiune, temperatura, debit - al apei calde si al agentului termic nu sunt intruniti. Asa ca am dreptul sa-mi cer banii inapoi sau sa nu mai platesc, pentru ca la mine in casa caloriferele sunt in permanenta reci. Abia astept!

wilhelm 05:43:36 / 31 Octombrie 2017
Pentru Cristian

pana sa dai matale in judecata RADET-ul, inlocuieste instalatia blocului ca de 40 de ani n-ai mai facut vreo investitie in blocul alal. ce caldura sa ai daca tevile sunt infundate de la depuneri le de calcar. un aspect care nu se spune in articol este acela ca, toata piata de energie va fi liberalizata, inclusiv subventionarea gazelor, numita acum pompos. "pret de reglementare a gazului catre populatie".

Stefan 07:42:57 / 31 Octombrie 2017
Subventia

Ce lejer vorbeste Popa de subventii care sa-i justifice salariul imens si incapacitatea. Raman la parerea ca subventia ar trebui acordata o singura data, celor care chiar au nevoie pentru instalarea de centrale de apartament sau in cel mai rau caz de scara de bloc. M-am bucurat foarte tare cand am putut renunta la telefonul fix pentru servicii mai bune si ma voi bucura si mai tare cand voi vedea mamutul energofag si nerentabil numit CET, Radet, sau cum vreti dumneavoastra.

Un pensionar 08:29:52 / 31 Octombrie 2017
din cauza lui Băsescu se scumpeste

Cat e PSD în floare, nici în p..a nu ne doare. Dragnea e bun, el da subventii dar le ia Băsescu.

Costea 11:05:27 / 31 Octombrie 2017
Cat mai merge...

Daca facem un calcul,CET Palas s-a pus in functiune la 1 iunie 1970,deci are 47 de ani de functionare.Cum la noi nu se gasesc bani pentru reparati si doar pentru carpeli,ma intreb cand o sa cada si CET-ul ca nu o sa mearga la infinit.Domnul Popa vrea sa-i subventioneze statul gazul metan.Dar degeaba subventioneaza daca dumneata te gandesti numai la peroana dumitale si uiti ca sunt sute de km de conducte care mereu le carpesti.Tragi de timp ca poate iesi la pensie si nu te mai intereseaza cum nu te-a interesat nici pana acum.Asta este mentalitatea comunista pe care o mostenim. Ati modernizat punctele termice prin schimbarea pompelor de caldura cu unele automate.Ati inlocuit toate vanele si ati montat vane cu trei cai care potate regla temperatura din camera dispecer.Si totusi nu exista zii sa nu aveti opriri accidentale de apa calda si caldura.Cum va explicati domule director?

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1682 secunde