Agitație electorală în Iowa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agitație electorală în Iowa

Externe 31 Ianuarie 2016 / 18:11 615 accesări

Candidații la alegerile primare americane se află, în acest sfârșit de săptămână, în centrul atenției în statul Iowa, înaintea votului de luni, Donald Trump și Hillary Clinton conducând în sondaje în taberele lor, însă nu cu o diferență atât de mare pentru a putea fi anticipată o victorie sigură, relatează Agerpres. Ultimul sondaj a fost făcut public sâmbătă seara. Democrata Hillary Clinton, după un început triumfal de campanie în aprilie anul trecut, nu mai este candidatul preferat decât pentru 45% dintre democrații din Iowa care intenționează să participe la alegerile primare de luni seară, conform sondajului cotidianului local ”Des Moines Register”. Acest sondaj tradițional nu s-a înșelat decât o dată după 1988: în 2012, în privința republicanilor.

Senatorul Bernie Sanders și-a atras simpatia tinerilor democrați prin denunțarea ”clasei miliardarilor” și prin apelul său la o... revoluție politică. El se află imediat în urma fostului secretar de stat, cu 42% din intențiile de vot. Marja de eroare este de patru puncte procentuale. Dacă studenții, care au fost prezenți cu miile la discursurile lui Bernie Sanders, se vor mobiliza luni, ei ar putea răsturna avantajul pe care îl are Hillary Clinton în rândul celor de peste 45 de ani.Hillary Clinton și-a înmulțit mitingurile electorale, programându-și trei pentru sâmbătă și trei pentru duminică, sprijinită de soțul său, Bill Clinton, fostul președinte al SUA, și de fiica lor, Chelsea. Ea le-a cerut democraților să aleagă experiența în detrimentul noutății și le-a spus alegătorilor că nu vor vota doar un președinte, ci un comandant suprem, un mod subtil de a reaminti că Bernie Sanders nu are nicio altă experiență într-o funcție executivă decât cea de primar de Burlington.

Doisprezece republicani și trei democrați au făcut campanie în micul stat Iowa, uneori în aceleași orașe și la o diferență de doar câteva ore. Pentru noaptea de luni spre marți este anunțată o furtună de zăpadă, imediat după scrutinul care va avea loc la ora locală 19.00 în mii de birouri de vot. Miliardarul Donald Trump, favorit în sondajele din tabăra republicanilor, și-a îndemnat susținătorii să vină la vot și în cazul în care ar începe să ningă mai repede decât este prevăzut. Trump este cotat cu 28% din intențiile de vot în sondajul realizat de Des Moines Register. Inamicul său declarat este senatorul de Texas Ted Cruz, cotat cu 23% din intențiile de vot ale electorilor republicani. ”Ted Cruz a fost cetățean canadian până acum 15 luni”, a reiterat, sâmbătă, Donald Trump pe pista aeroportului din Dubuque, în estul statului, cu avionul său privat în plan secund. ”Este o problemă”, a susținut el, citând unii experți constituționali care au afirmat că senatorul nu ar putea fi eligibil, lucru contestat de alți experți.Însă senatorul de Texas pare să-și fi consolidat sprijinul dreptei religioase, o ascensiune remarcabilă pentru un candidat care nu s-a aflat decât trei ani în Senat și care, în urmă cu câteva luni, era considerat prea la extremă pentru a ajunge pe podium. Zeci de personalități și pastori evanghelici ai mișcării creștine conservatoare îl susțin, iar Cruz afirmă că dispune de mii de voluntari. Pe cel de-al treilea loc în rândul republicanilor, cu 15% din intențiile de vot, se află senatorul de Florida Marco Rubio, de origine cubaneză, care a adunat mulțimi importante la mitingurile sale și care este deseori citat ca fiind a doua opțiune atât de susținătorii lui Ted Cruz, cât și de cei ai lui Donald Trump.”Aveți dreptul să fiți furioși. Însă furia nu este un program”, a spus el, sâmbătă, la Ames.

După Iowa, candidații se vor îndrepta spre New Hamsphire, în nord-est, unde alegerile primare vor avea loc la 9 februarie.

Citește și:

Ciocniri mortale între motocicliști, în Colorado

Obama merge la o moschee din SUA, în premieră absolută

Ultimii doi deținuți care au evadat dintr-o închisoare din California au fost prinși

O dronă militară iraniană a survolat un portavion al SUA, în Golful Persic

„SUA și Marea Britanie au spionat forțele aeriene israeliene“

Putin respinge acuzaţiile SUA de corupție

Rusia șicanează SUA... aerian



12