Aleksei Navalnîi s-a îmbolnăvit în închisoare. Autorităţile ruse: fără comentarii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Candidat la preşedinţie împotriva lui Putin

Aleksei Navalnîi s-a îmbolnăvit în închisoare. Autorităţile ruse: fără comentarii!

Externe 26 Iunie 2017 / 16:54 552 accesări
Aleksei Navalnîi

Aleksei Navalnîi

Opozantul rus Aleksei Navalnîi s-a îmbolnăvit în închisoare, unde ispășește o condamnare de 25 de zile, după apelul lansat pentru organizarea unei manifestații la 12 iunie, la care mii de oameni în mai multe orașe, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg, au protestat împotriva președintelui Vladimir Putin, relatează portalul Rosbalt. O ambulanță a fost chemată la închisoarea unde se află Navalnîi, a relatat în weekend agenția de presă TASS. "Știu că o ambulanță a fost chemată ieri pentru Aleksei, întrucât făcuse febră mare", a declarat duminică avocata sa, Olga Mihailova, conform Rosbalt. Autoritățile ruse nu au făcut niciun fel de comentariu în legătură cu această informație, scriu mass-media moscovite.

Un alt opozant rus, Ilia Iașin, care stă în aceeași închisoare cu Navalnîi, a confirmat că acesta făcuse febră sâmbătă. "Comunicăm prin grilaj timp de o jumătate de oră pe zi. Discutăm noutăți, despre campania sa electorală... Vorbim despre cărți. Navalnîi mi-a transmis un nou volum din memoriile lui Korjakov (Aleksandr Korjakov, fosta gardă de corp a primului președinte rus, Boris Elțîn - n.r.) - interesant. Astăzi nu prea am vorbit. Navalnîi avea temperatura de 38,5. Se învelise cu păturile din celulă", a transmis Iașin apropiaților săi sâmbătă. Navalnîi ar avea nevoie și de un consult oftalmologic, ochiul drept având încă sechele după o agresiune suferită la sfârșitul lunii aprilie.

CUM A AJUNS DIN NOU ÎN ÎNCHISOARE

Reamintim că Navalnîi a fost reținut în fața casei sale în timp ce se îndrepta la o manifestație în centrul Moscovei în data de 12 iunie, de Ziua Rusiei. Peste 1.720 de protestatari au fost reținuți în acea zi de forțele de ordine, majoritatea la Sankt Petersburg și la Moscova. Autoritățile ruse încearcă să împiedice participarea sa la alegerile prezidențiale din 2018. Astfel, Comisia Electorală Centrală din Rusia a decis săptămâna trecută că Navalnîi nu poate candida la președinție din cauza unei condamnări penale. În februarie, opozantul rus a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu suspendare de către un tribunal din Kirov pentru o presupusă deturnare de fonduri, în cadrul unui proces denunțat de el ca fiind orchestrat de Kremlin pentru a-l împiedica să candideze la alegerile prezidențiale din 2018. Cu toate acestea, Aleksei Navalnîi își continuă campania pentru alegerile de anul viitor, birouri ale campaniei sale fiind deschise în mai multe regiuni ale Federației Ruse.



12