Alertă meteo! A crescut numărul judeţelor aflate sub cod portocaliu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alertă meteo! A crescut numărul judeţelor aflate sub cod portocaliu

Vremea 13 Mai 2017 / 19:11 1630 accesări

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări nowcasting cod portocaliu de descărcări electrice, grindină şi vânt şi pentru judeţele Iași, Bihor şi Bacău. Numărul total al judeţelor aflate sub cod portocaliu de vijelii a ajuns la şapte.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări nowcasting cod portocaliu de descărcări electrice, grindină şi vânt pentru judeţele Iași, Bihor şi Bacău, valabile până la ora 17.20, 17.30 respectiv 17.40. În județele vizate se vor înregistra frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, averse ce vor cumula 30...35 l/mp. Ssub cod portocaliu de vijelii se află şi judeţele Arad, Caraş-Severin, Timiş şi Vrancea până la ora 17.00. Totodată, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare cod galben de furtuni pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, valabilă de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică dimineață, la ora 10.00. În paralel, este în vigoare și informarea meteorologilor de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, până duminică la ora 21.00. Și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare cod galben de inundații pe mai multe râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiș, Suceava, Neamț, Harghita, Botoșani, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați. Atenționarea hidrologică este valabilă până duminică, la ora 18.00.



12