Anchetă în Constanța, după ce un bebeluș de șase luni a murit în urma unei răceli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anchetă în Constanța, după ce un bebeluș de șase luni a murit în urma unei răceli

Eveniment 22 Martie 2017 / 12:39 2667 accesări

Un bebeluş de șase luni a fost găsit mort, miercuri, în locuința sa din satul Călugăreni, județul Constanța. Copilaşul fusese consultat de câteva zile de către medicul de familie şi a primit un tratament pentru răceală.Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală, in rem, pentru ucidere din culpă, după ce, miercuri, tatăl copilului a sunat la 112, anunțând că acesta a murit. La fața locului a fost trimisă o echipă de cercetare, bărbatul povestindu-le anchetatorilor că bebelușul a fost bolnav, iar în urmă cu câteva zile a mers cu el la medicul de familie, care i-a prescris un tratament pentru răceală. El a declarat că miercuri, în jurul orei 08.00, a văzut că micuțul nu mai respira și a alertat autoritățile.

Potrivit anchetatorilor, pe trupul copilului nu erau vizibile urme de violență, acesta fiind transportat la morgă pentru ca medicii legiști să stabilească în mod exact cauzele decesului. Până la primirea rezultatelor necropsiei, considerând moartea copilului ca fiind suspectă, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, in rem, pentru ucidere din culpă.



12