ANCHETĂ! Teren supraevaluat cu 7.000.000 euro, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Zece suspecți cercetați

ANCHETĂ! Teren supraevaluat cu 7.000.000 euro, la Constanța

Justiție 22 Iulie 2016 / 15:45 2211 accesări

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a zece persoane într-un dosar ce vizează o afacere cu un teren aflat în extravilanul municipiului Constanța! Printre cei deferiți Justiției se numără Crinuța Nicoleta Dumitrean, la data faptelor președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, Marko Attila Gabor, membru în aceeași comisie, Horia Simu, economist, și Horațiu Alin Dima, expert evaluator. Potrivit anchetatorilor, întreaga poveste a început pe data de 22 octombrie 2009, când Horia Simu ar fi cumpărat printr-un intermediar drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 euro.

După ce a făcut afacerea, spun procurorii, acesta ar fi pornit mai multe demersuri, prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, pentru a obține "urgentarea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare", după cum se arată în referatul DNA.

DNA: TERENUL A FOST SUPRAEVALUAT

Pe 26 mai 2011, spun procurorii, "inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte/membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea mai multor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei", se mai precizează în documentul citat.

PREJUDICIU ESTIMAT LA SUMA DE 7.715.000 EURO

Potrivit DNA, ar fi fost vorba despre o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, "ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat", precizează anchetatorii. Procurorii spun că suprafața respectivă, aflată în extravilanul Constanței, ar fi avut destinația de teren agricol.

"ATENȚIE" DE 400.000 EURO

Conform DNA, "pentru „ajutorul acordat”, în perioada ianuarie - 2 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta a acceptat promisiunea și a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000 euro. În același context și pentru același motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator Dima Alin Horațiu a primit prin intermediar de la același inculpat suma de 5.000 euro", se precizează în documentul deja citat. În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin lui Horia Simu și Crinuței Nicoleta Dumitrean.De asemenea, "procurorii anticorupție au instituit măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 22.600 lei, aflată în contul unei unități bancare, pe numele inculpatului Dima Alin Horațiu", conform comunicatului de presă.



12