”Obama este catârul evreilor, John Kerry - un moşneag necircumcis”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Grupul terorist Stat Islamic atacă:

”Obama este catârul evreilor, John Kerry - un moşneag necircumcis”

Externe 23 Septembrie 2014 / 00:00 620 accesări

Grupul Stat Islamic (SI) a lansat un apel pentru comiterea de atentate contra SUA şi a tuturor ţărilor participante la coaliţia din Irak şi Siria. ”Coaliţia cruciaţilor va fi destrămată şi învinsă, aşa cum au fost distruse şi învinse şi campaniile militare precedente”, a declarat Abu Muhammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al grupului terorist sunnit SI, adăugând că ”intervenţia militară în Irak şi Siria va fi ultima campanie militară a cruciaţilor”.

Al-Adnani i-a ironizat pe liderii politici occidentali, afirmând că Obama repetă erorile predecesorului său, George W. Bush. ”Dacă luptaţi împotriva Statului Islamic, vom deveni mai puternici şi mai duri. Dacă ne lăsaţi în pace, vom creşte şi ne vom extinde. Obama promite învingerea Statului Islamic, dar George W. Bush a minţit înaintea lui”, a precizat al-Adnani. Adresându-i-se direct preşedintelui SUA, al-Adnani a spus, potrivit ”Jerusalem Post”: ”O, catâr al evreilor, ai afirmat că America nu va fi atrasă într-un conflict terestru. Nu, America va fi atrasă şi târâtă spre moarte, spre mormânt şi spre distrugere”. Apoi, făcând o referire la secretarul american de stat, John Kerry, l-a numit ”un moșneag excentric necircumcis”.

RĂUL PUTEA FI EVITAT Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei crede că ”evoluţia grupării Stat Islamic ar fi putut fi evitată, dacă comunitatea internaţională ar fi cooperat mai intens pentru a se asigura că finanţarea şi sprijinul pentru primele grupuri islamiste în Siria nu pot atinge dezvoltarea pe care o au”. SI are acces, în prezent, la resurse petroliere care o vor face mai dificil de învins, a explicat regele, intervievat la New York, cu ocazia participării la Adunarea Generală a ONU. ”Ei pot obţine, într-un an, până la un miliard de produse petroliere derivate, ceea ce înseamnă că vor putea plăti mai mulţi combatanţi străini şi că pot cumpăra arme”, a adăugat el. Abdallah al II-lea, în opinia căruia ”responsabilii grupării SI nu ar trebui calificaţi drept musulmani”, a declarat că ”lumea ar trebui să se unească împotriva grupului, care a ocupat vaste teritorii din Irak şi Siria, proclamând un califat în care legea islamică este interpretată radical şi sunt comise atrocităţi, precum crucificări şi decapitări. Statul Islamic a declanşat o conştientizare: este vremea să decidem o luptă a binelui împotriva răului”.

APEL PKK LA LUPTĂ Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) le-a cerut, ieri, kurzilor din Turcia să lupte împotriva jihadiştilor din Siria care au asediat un oraş kurd din apropiere de frontiera turcă. Un lider al PKK, Dursun Kalkan, le-a cerut tuturor kurzilor să îşi unească forţele pentru a lupta împotriva extremiştilor grupării SI. Această ofensivă a provocat exodul a 100.000 de civili către Turcia, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

Confruntări au izbucnit duminică, în apropiere de frontieră, între forţele de securitate turce şi sute de tineri kurzi care îşi manifestau susţinerea pentru refugiaţi. Jandarmii şi Poliţia au folosit grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii, apoi au închis majoritatea punctelor de trecere din sector, dintre care unul folosit de combatanţi kurzi pentru a merge în Siria. Un corespondent al AFP la faţa locului a anunţat că a văzut cel puţin zece tineri kurzi din Turcia care se îndreptau spre Siria, pentru a lupta împotriva SI.

SECURITATE SPORITĂ CE şi-a consolidat măsurile de securitate după informaţii privind existenţa unor ameninţări din partea islamiştilor, afirmând însă că nu deţine detalii cu privire la ameninţări specifice vizând sediul de la Bruxelles. Cotidianul belgian ”l'Echo” a anunţat sâmbătă că autorităţile belgiene au dejucat mai multe atentate pregătite de extremiştii care s-au întors în Belgia după ce au luptat în Siria. La rândul său, televiziunea publică olandeză NOS a anunţat că cel puţin două dintre persoanele arestate de autorităţile belgiene veneau de la Haga, iar una dintre posibilele ţinte era clădirea CE de la Bruxelles.

INTERVENȚIA TERESTRĂ NU TREBUIE EXCLUSĂ Fostul premier britanic Tony Blair, emisarul Cvartetului internaţional pentru Orientul Mijlociu, a declarat ieri că nu trebuie exclusă posibilitatea unei intervenţii terestre împotriva combatanţilor din gruparea Stat Islamic aflaţi în Siria şi Irak. Într-un mesaj publicat pe site-ul asociaţiei Tony Blair Faith Foundation, Blair a afirmat că ”nu poate fi dezrădăcinat acest extremism fără a merge acolo unde el a apărut, pentru a-l combate. Pot exista numeroase iniţiative diplomatice, condamnări, dar dacă acestea nu sunt însoţite de lupte fizice, vom reduce problema, dar nu vom câştiga”. Preşedintele SUA a refuzat deocamdată să trimită soldaţi pentru a lupta împotriva SI, însă poziţia sa este privită cu scepticism. Republicanii cred că raidurile aeriene sunt insuficiente pentru a-i opri pe islamişti, ţinând cont în special de slăbiciunea armatei irakiene.

SINISTRU O companie israeliană care organizează evenimente destinate persoanelor gay a provocat polemică, după ce a folosit postere inspirate din decapitările efectuate de gruparea sunnită Stat Islamic pentru a promova o petrecere la Tel Aviv, relatează ”The Independent”. Compania Dreck, care organizează evenimente în jurul oraşului Tel Aviv, a folosit postere imitând imagini din înregistrările video cu decapitarea britanicului David Haines şi americanilor James Foley şi Steven Sotloff, pentru a promova o petrecere organizată vineri într-un club de noapte. Unul dintre postere arată un bărbat stând în genunchi în nisip, în deşert, iar în spate se află un bărbat îmbrăcat în negru, cu mâna pe umărul său. Posterul conţine în partea stângă steagul negru al grupării Stat Islamic, iar textul este asemănător cu cel folosit de islamişti în înregistrările video date publicităţii cu decapitarea celor trei cetăţeni străini. Cel de-al doilea poster arată un bărbat dezbrăcat, purtând steagul negru al islamiştilor extremişti. Cele două postere au fost publicate pe pagina de Facebook a companiei Dreck, înaintea unei petreceri organizate într-un club din Tel Aviv sub sloganul ”Drekistan at the Haoman”. Posterele inspirate din decapitarea celor trei cetăţeni au fost şterse după ce zeci de persoane au criticat imaginile, considerând că acestea reprezintă ”o satiră dezgustătoare şi neinspirată”, însă fotografia cu steagul negru al grupării Stat Islamic a fost păstrată.

Taguri articol


12