Andreea Mitu a fost eliminată în primul tur al turneului de la Poitiers

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Andreea Mitu a fost eliminată în primul tur al turneului de la Poitiers

25 Octombrie 2016 / 20:10 1091 accesări

Jucătoarea de tenis Andreea Mitu (locul 214 în clasamentul WTA), venită din calificări, a fost eliminată în primul tur al turneului ITF de la Poitiers, Franţa, disputat în sală, după ce a fost învinsă, marţi, de franţuzoaica Amandine Hesse (205 WTA), scor 3-6, 0-6.

Partida a durat 59 de minute. Andreea Mitu a comis şase duble greşeli, iar procentajul de reuşită la primul său serviciu a fost de 51 la sută. Sportiva în vârstă de 25 de ani a reuşit două break-uri, însă şi-a pierdut serviciul de şase ori.

Sorana Cîrstea (81 WTA) şi Patricia Ţig (113 WTA) au fost eliminate de asemenea, astfel că România mai are doar două jucătoare rămase în competiţie la Poitiers, pe Monica Niculescu (37 WTA) şi pe Gabriela Ruse (278 WTA).

Gabriela Ruse a învins-o în primul tur pe Patricia Ţig, scor 6-2, 6-3, şi va evolua în optimile de finală împotriva favoritei numărul 5, japoneza Nao Hibino (85 WTA), în timp ce Niculescu o va întâlni, miercuri, pe Ivana Jorovic (Serbia, 134 WTA), în runda inaugurală.



12