Anunț important al ministrulului Educaţiei: CÂND ÎNCEPE ȘCOALA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anunț important al ministrulului Educaţiei: CÂND ÎNCEPE ȘCOALA

Educație 06 Septembrie 2017 / 13:15 4678 accesări

Anul şcolar 2017 - 2018 începe pe 11 septembrie, a anunţat luni ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop. Asta deși o parte dintre părinți și elevi visau ca școala să înceapă pe 18 septembrie, adică într-o zi de luni, mai apropiată de data tradițională, de 15 septembrie. El a spus că actualul calendar care prevede începerea noului an şcolar pe 11 septembrie a fost stabilit încă din luna februarie, împreună cu partenerii sociali.

Când începe școala. „Tot în acest sediu am fost secretar de stat în februarie când am discutat alături de partenerii sociali, părinţi, elevi, reprezentanţi ai sindicatelor structura anului şcolar. Atunci am stabilit structura anului şcolar cu cele 35 - 36 de săptămâni absolut necesare pentru desfăşurarea unui an şcolar în România. Fapt pentru care, în data de 11 septembrie, aşa cum spune ordinul de ministru, începe anul şcolar din învăţământul preuniversitar 2017 - 2018. Sunt foarte multe şcoli care sunt în renovare şi personal nu cred că amânarea începerii anului şcolar cu o săptămână va schimba foarte mult situaţia din punctul acesta de vedere, dacă vrem să fim cinstiţi cu noi înşine. Alături de Federaţia Asociaţiilor de Părinţi în luna februarie a acestui an am luat această decizie de începere a anului şcolar în 11 septembrie”, a explicat demnitarul, într-o conferinţă de presă.

Sursă: Agerpres



12