Atentate sângeroase în Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atentate sângeroase în Irak

Externe 04 Aprilie 2016 / 15:00 521 accesări

Peste 20 de persoane au fost ucise luni, în Irak, într-o serie de atacuri sinucigaşe care ţinteau membri ai forţelor de securitate irakiene şi ai miliţiilor şiite. Reţeaua teroristă Stat Islamic, care controlează teritorii din nordul şi vestul Irakului, a revendicat mai multe dintre aceste atacuri, în urma cărora au fost rănite alte peste 60 de persoane.

Pe de altă parte, cel puţin 20 de militanţi islamişti au murit, duminică, într-un raid aerian în nordul Siriei, printre aceştia aflându-se şi purtătorul de cuvânt al Frontului al-Nusra, afiliat reţelei teroriste al-Qaida. Abu Firas al-Suri, purtătorul de cuvânt al grupării teroriste, a murit împreună cu fiul său, în raidul aerian din provincia Idlib. Printre militanţii decedaţi se află şi patru luptători străini. Nu se ştie exact dacă raidul aerian a fost efectuat de forţele siriene sau ruse. Raidul a vizat încă o bază a grupării al-Nusra şi o alta a grupului afiliat Jund al-Aqsa. Din 27 februarie, un armistiţiu parţial este în vigoare în Siria, dar nu este valabil şi în cazul organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi al-Nusra.

UPDATE:

SI a executat 15 membri în Siria, în legătură cu eliminarea unui lider al organizaţiei într-un raid aerian, aceasta fiind una dintre cele mai mai campanii de eliminare a propriilor militanţi, afirmă surse citate de ”Daily Mail”. Execuţiile au urmat arestării în weekend a 35 de membri ai reţelei la Raqqa, capitala de facto a organizaţiei, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Membrii reţelei teroriste au fost executaţi în legătură cu eliminarea, miercurea trecută, a unui important lider al organizaţiei, Abu Hija al-Tunisi, în urma unui raid aerian. Un alt grup de monitorizare a anunţat că un lider al unei filiale al-Qaida în Siria a fost eliminat în urma unui raid aerian american efectuat în provincia Idlib. Potrivit grupului american de informaţii SITE, Abu Firas al-Souri, un purtător de cuvânt al Frontului al-Nusra, a fost eliminat alături de fiul său şi de alte persoane. Organizaţia teroristă a suferit înfrângeri puternice în Siria, în ultimele luni, pe fondul raidurilor aeriene.

Citește și:

Zeci de militanți islamiști au murit într-un raid aerian în nordul Siriei

Armata nigeriană a anunțat arestarea liderului grupării Ansaru

Lider al Statului Islamic din Irak, ucis într-un raid aerian

Aeroportul din Bruxelles a fost redeschis

Franța va mobiliza în trenuri agenți de securitate înarmați

Circa 1.500 de ostatici au fost eliberați dintr-un penitenciar aflat sub controlul Statului Islamic

Două gărzi au fost ucise într-un atac al SI asupra unui câmp petrolier

Pentagonul antrenează o nouă șarjă de rebeli sirieni, după un prim eșec



12