Au vândut țigări netimbrate și au rămas fără... pâine pe masă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au vândut țigări netimbrate și au rămas fără... pâine pe masă

Eveniment 16 Noiembrie 2017 / 12:09 854 accesări

Nu este niciun secret că, în mai multe zone ale Constanței, dar și ale județului se vând țigări netimbrate. Șmecheria a luat naștere cu foarte mult timp în urmă și nu pare că va dispărea prea curând. Toată lumea o cunoaște, mulți fumători cumpără de la vânzătorii ambulanți, polițiștii sau jandarmii mai dau o raită prin zonele respective, confiscă marfa, dar amenzi, dar după ce iureșul trece, oamenii se întorc la muncă. Au de pus o pâine pe masă copiilor, nu? Și iaca așa, toate-s vechi și nouă toate, nimic nu se schimbă, totul se transformă, vorba unora mai deștpți și înțelepți.

Așa se face că, în data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au depistat un bărbat, de 42 de ani, din localitate, care oferea spre comercializare mai multe pachete cu țigarete netimbrate. Nefericitul o fi călcat pe cineva pe bătături de a picat taman el în plasă. Nu a fost singurul însă. În aceeași zi a rămas temporar fără job și o femeie din Constanța. La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au depistat o femeie, de 53 de ani, din localitate, care oferea spre comercializare mai multe pachete cu țigarete netimbrate. „În ambele cauze, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale și au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigarete“, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.



12