Augustin Lazăr cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind ordonanța de modificare a codurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Augustin Lazăr cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind ordonanța de modificare a codurilor

Justiție 02 Februarie 2017 / 21:59 746 accesări

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a a transmis spre analiză Avocatului Poporului solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale.

Astfel, parchetul invocă următoarele critici de neconstituționalitate:

I. Încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție potrivit căruia: „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora ”.

II. Încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit căruia: „Ordonanțele de urgență (….) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile (…) prevăzute de Consitituţie ” raportat la art. 124 din Constituție, art. 131 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora: „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, drepturile şi libertățile cetățenilor”.

III. Încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție potrivit căruia: „Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituționale ” şi art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia: „În România, respectarea Constituției a supremației sale şi a legilor este obligatorie”

De asemenea, în sesizarea transmisă sunt și alte critici care vizează o serie de articole din actele normative în discuţie.

"Pentru a ilustra, de asemenea, dificultăţile pe care le implică transpunerea în practică a celor două ordonanţe adoptate de Guvern, ne referim, spre exemplu, la sarcinile impuse judecătorului delegat cu executările penale care vor deveni imposibil de realizat în cele 10 zile prevăzute de noul act normativ, context în care nici judecata nu poate avea loc de urgență. Astfel, prezenta dispoziție este de natură să aducă atingere dreptului la libertatea individuală, în ipoteza acelor persoane care ar trebui, de îndată, puse în libertate ca urmare a dezincriminării faptelor pentru care au fost condamnați definitiv (art. 4 din Codul penal) sau ca urmare a executării deja a unei pedepse egale cu maximul special prevăzut de legea nouă (art. 6 din Codul penal). Din reglementarea modului de punere în practică a ordonanței (lipsită de realism) nu poate fi trasă decât concluzia ad impossibilium nulla obligatio. Toate aceste aspecte conduc la concluzia abaterii de la criteriile statului de drept, astfel cum au fost adoptate de Comisia de la Veneția, mai exact fiind vorba despre legalitate din perspectiva procedurii legislative și a excepțiilor în această materie, de securitatea juridică din perspectiva previzibilității legii, a stabilității și coerenței dreptului", transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.



12