Australia: Șef al Fiscului, inculpat într-o vastă fraudă pusă la cale de fiul său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Australia: Șef al Fiscului, inculpat într-o vastă fraudă pusă la cale de fiul său

Externe 18 Mai 2017 / 17:17 433 accesări
Michael Cranston, comisar al Fiscului australian

Michael Cranston, comisar al Fiscului australian

Un comisar adjunct al Fiscului australian (ATO), Michael Cranston, a fost inculpat pentru abuz de putere și riscă cinci ani de închisoare după descoperirea uneia din cele mai mari fraude din istoria Australiei, care l-a avut între organizatori pe fiul său, relatează AFP, Reuters și DPA. Cranston nu este bănuit de implicare directă în fraudă, ci că i-a transmis informații clasificate fiului său Adam, în vârstă de 30 de ani, considerat unul dintre "creierele" escrocheriei în urma căreia ar fi fost deturnați printr-o schemă complexă de evaziune 165 de milioane de dolari australieni (110 milioane de euro).

Nouă membri ai presupusei rețele infracționale, între care Adam Cranston și prieteni de-ai săi, au fost arestați miercuri în statul South New Wales (estul Australiei) în cadrul anchetei care a dus și la confiscarea a 15 milioane de dolari australieni bani lichizi, două avioane, 18 bunuri imobiliare, 24 de autoturisme retro sau de lux, numeroase arme, opere de artă și sticle de vin de colecție. În centrul mecanismului de fraudă se afla o societate de gestionare a salariilor care se ocupa de salariile din terțe firme într-o ramificație de structuri controlate de presupușii escroci și prin care ajungeau la Fisc doar o mică parte din impozitele datorate, restul ajungând în buzunarele suspecților, printr-o altă serie de societăți.

Potrivit unei responsabile a poliției federale australiene, toate încasările din această fraudă nu serveau decât la finanțarea stilului de viață fastuos al organizatorilor. Fraudele de asemenea amploare sunt relativ neobișnuite în Australia, deși chiar luna trecută Michael Cranston anunța o anchetă privind sute de conturi secrete deschise la o bancă elvețiană pe numele unor australieni, în cadrul unei investigații internaționale pentru fraudă fiscală și spălare de bani.



12