Australia va crește cheltuielile militare în următorul deceniu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Australia va crește cheltuielile militare în următorul deceniu

25 Februarie 2016 / 11:40 526 accesări
Malcolm Turnbull, premierul Australiei

Malcolm Turnbull, premierul Australiei

Australia a anunțat joi o importantă creștere a cheltuielilor sale militare în următorul deceniu, în special pentru a face față problemelor geopolitice „apărute”în Asia Pacific, relatează AFP.

Premierul australian Malcolm Turnbull a prezentat joi o nouă 'Carte albă' a Apărării implicând o creștere de 29,9 miliarde de dolari australieni (19,4 miliarde de euro) în bugetul apărării pe următorii zece ani.

„Acestea sunt momente cruciale. Miza este mare”, a declarat șeful guvernului australian, avertizând că o importantă militarizare va interveni în următoarele două decenii în regiunea indo-pacifică, care va adăposti „jumătate din submarinele și avioanele de vânătoare din lume”.

„Vom fi preocupați de asta în cazul în care această cursă a influenței și a creșterii capacităților militare va genera instabilitate și va amenința interesele australiene, așa ca în Marea Chinei de Sud, în Peninsula Coreea sau în altă parte”, a spus el.

„Cartea albă” prevede creșterea bugetului apărării, de la 32,3 miliarde de dolari australieni în 2016-2017 la 58,7 miliarde în 2025-2026, suma totală pe zece ani fiind de 447,6 miliarde de dolari în următorul deceniu.

Acest nou plan prevede ca bugetul apărării să ajungă în anul fiscal 2020-2021 la pragul simbolic de 2% din PIB-ul țării.

„Avem un interes special, puternic și vital pentru meținerea păcii, stabilității și respectarea statului de drept', a spus premierul australian. 'Deciziile pe care le luăm astăzi vor avea efect asupra capacităților noastre și perspectivelor de apărare timp de decenii”, a adăugat el.

„Cartea albă” prevede aproximativ 195 miliarde de dolari australieni de „noi investiții în capacitățile de apărare”.

Australia speră, în special, să-și dubleze flota de submarine până la 24 de vase.

Grupul francez specializat în apărare DCNS, german ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) și guvernul japonez sunt în cursă pentru un contract de 50 de miliarde de dolari australieni (circa 31,6 miliarde euro) privind construcția unei noi generații de submarine care să înlocuiască flota Collins pe bază de motorină și electricitate.

Guvernul australian dorește de asemenea să se doteze cu trei noi distrugătoare, nouă fregate, 12 vase de patrulare și încă 72 de avioane de vânătoare F-35. Aproximativ 2.500 de posturi vor fi create, crescând numărul total al angajaților din domeniul apărării la 62.400 de persoane.

Australia este de asemenea angajată în coaliția condusă de SUA împotriva Statului Islamic în Siria și în Irak.

Taguri articol


12