Autoritățile de la Bruxelles, îngrijorate de soarta jurnaliștilor din Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autoritățile de la Bruxelles, îngrijorate de soarta jurnaliștilor din Turcia

25 Iulie 2017 / 16:49 436 accesări

Procesul jurnaliştilor turci coincide cu escaladarea tensiunilor între Germania şi Turcia, pe fondul arestării în Turcia a 10 activişti pentru drepturile omului, printre care un german, ca urmare a măsurilor luate de preşedintele Erdogan în urma puciului eşuat din vara anului trecut. Comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn, a condamnat atitudinea autorităţilor turce faţă de respectarea libertăţii de expresie în ţară. Turcia se îndepărtează de la valorile europene, crede înaltul oficial, care a cerut Ankarei să respecte libertatea presei. Amănunte în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu. Până în acest moment, în urma puciului eşuat de anul trecut, nu mai puţin de 150 de instituţii de presă au fost închise şi 160 de jurnalişti se află în închisoare, potrivit Asociaţiei jurnaliştilor turci. Momentul începerii procesului pentru 17 ziarişti proeminenţi de la cotidianul de opoziţie "Cumhuriyet" a stârnit preocupări la Bruxelles, unde comisarul european Johannes Hann a luat atitudine.

Johannes Hahn, comisar european pentru politică de vecinătate: "Mai ales azi, când e ziua turcă a libertăţii de expresie, este îngrijorător ce se întâmplă în ţară cu jurnaliştii şi cu instituţiile de presă. Nu pot decât să cer autorităţilor turce să respecte libertatea de expresie, mai exact să asigure tuturor posibilitatea să-şi facă auzite opinia şi vocea".



12