BC Athletic vrea s-o învingă și pe Dinamo II la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet masculin / Liga 1, etapa a 14-a

BC Athletic vrea s-o învingă și pe Dinamo II la Constanța

Sport 04 Februarie 2017 / 18:06 1079 accesări
Mario Takacs-Sixt, jucător Baschet Club Athletic Constanța: „Eu și colegii mei suntem pregătiți pentru meciul cu Dinamo și suntem siguri că vom câștiga. Ne dorim foarte mult să sărbătorim victoria împreună cu publicul”

Mario Takacs-Sixt, jucător Baschet Club Athletic Constanța: „Eu și colegii mei suntem pregătiți pentru meciul cu Dinamo și suntem siguri că vom câștiga. Ne dorim foarte mult să sărbătorim victoria împreună cu publicul”

Baschet Club Athletic Constanța mai are un singur meci de disputat în sezonul regulat din Liga 1 la baschet masculin, cel cu Dinamo II București, programat duminică, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor din Constanța. Este o partidă la care clubul constănțean vrea să obțină victoria pe teren, pentru a termina cât mai sus în clasamentul Grupei a 3-a, dar își dorește foarte mult să „puncteze” și la capitolul umanitar! „Ne așteaptă un meci greu, din care vom căuta să întregim tabloul Steaua II și Dinamo II învinse în Sala Sporturilor din Constanța. Biletul tău de la meci va fi un fruct pe care-l vom dona copiilor de la Centrul de Plasament Ovidiu din Constanța. Duminică avem baschet și facem copiii fericiți! Hai la sală! Team is everything!”, a postat Baschet Club Athletic Constanța pe contul său de Facebook.

În funcție de rezultatul partidei cu Dinamo II, dar și de celelalte rezultate din ultima etapă, BC Athletic va afla dacă va reuși calificarea în faza semifinală a Ligii 1, în care vor avansa cele mai valoroase opt formații din cele trei grupe, cu excepția echipelor-satelit, sau va continua campionatul în faza jocurilor de clasament.

„Eu și colegii mei suntem pregătiți pentru meciul cu Dinamo și suntem siguri că vom câștiga. Ne dorim foarte mult să sărbătorim victoria împreună cu publicul”, a declarat tânărul jucător constănțean Mario Takacs-Sixt.

„Așteptăm cu interes să vedem dacă Dinamo va veni la Constanța și cu câțiva jucători care evoluează în Liga Națională. Chiar și așa, eu zic că avem șansa noastră la victorie și sunt convins că o vom valorifica duminică”, a spus antrenorul secund Bogdan Ivanovici.

„Cheia meciului cu Dinamo va fi la atitudine. În tur am pierdut deși am avut la un moment meciul în mână, dar am jucat foarte prost. Sunt sigur că băieții vor să se revanșeze la Constanța și se vor mobiliza exemplar. Am încredere în plusul de experiență pe care îl aduc echipei cei patru seniori din lot. Avem nevoie de public în tribune, pentru că în momentele mai slabe ale copiilor spectatorii sunt cei care le dau putere și îi ajută să depășească lipsa de experiență”, a adăugat antrenorul principal Alexandru Olteanu.

Dinamo București are meci sâmbătă după-amiază în Liga Națională, pe teren propriu, cu CSM CSU Oradea.

Rezultatele etapei a 13-a:

Phoenix II Galați - Politehnica Iași 84-120

Steaua CSM EximBank II București - Baschet Club Athletic Constanța 78-79

Dinamo II București - CS Cuza Sport Brăila 60-75

ACS Agronomia 4Sports București a stat.

Programul etapei a 14-a:

CS Cuza Sport Brăila - ACS Agronomia 4Sports București (vineri, ora 19.00)

Baschet Club Athletic Constanța - Dinamo II București (duminică, ora 15.00)

Politehnica Iași - Steaua CSM EximBank II București (duminică, ora 17.30)

Phoenix II Galați stă.

Clasament după 13 etape:

1. CS Cuza Sport Brăila 21 puncte din 11 jocuri

2. Politehnica Iași 20p/11j

3. Steaua CSM EximBank II București 18p/11j

4. ACS Agronomia 4Sports București 16p/11j

5. BC Athletic Constanța 15p/11j

6. Phoenix II Galați 14p/12j

7. Dinamo II București 13p/11j

Citește și:

Parteneriate cu mediul privat și cu mediul academic pentru BC Athletic Constanța

Succes prețios pentru BC Athletic Constanța, pe terenul Stelei

Misiune imposibilă pentru BC Athletic Constanța

BC Athletic nu a rezistat în fața Politehnicii Iași

BC Athletic va evolua duminică la Iași

Eșec pe teren propriu pentru BC Athletic



12