Biciclist mort în urma unui accident rutier pe DN 6

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Biciclist mort în urma unui accident rutier pe DN 6

22 Februarie 2017 / 21:30 378 accesări

Un biciclist a murit miercuri seara după ce a fost lovit pe DN 6, în comuna Dăneasa, de un automobil care ulterior a derapat și a ajuns într-un canal, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Aceasta a precizat, despre modul în care s-a produs accidentul rutier, că un automobil a evitat biciclistul apoi a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un câmp. Un alt autoturism, care se deplasa din sens opus nu a reușit să evite biciclistul, l-a lovit, apoi a derapat, a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un canal.

Biciclistul a fost târât pe o distanță de câțiva de metri.

În urma accidentului, două persoane aflate în mașina care a lovit biciclistul au suferit diferite traumatisme și au fost transportate de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt la Spitalul Caracal.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Alin Băsășteanu, echipajele medicale care s-au deplasat la intervenție au constatat că biciclistul prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Băsășteanu a adăugat că la intervenție, în sprijinul persoanelor rănite, s-au deplasat echipaje SMURD și echipaje de la Ambulanță. Trei persoane au fost monitorizate medical la fața locului și două au fost transportate la spital.

"În cele două automobile se aflau cinci persoane, toate conștiente. Cele două persoane transportate la spital prezentau traumatisme diverse, în special în zona feței", a spus reprezentantul ISU Olt.

Taguri articol


12