Brexit: M. Britanie speră într-un „rezultat fericit“ al negocierilor cu UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Brexit: M. Britanie speră într-un „rezultat fericit“ al negocierilor cu UE

Externe 19 Iunie 2017 / 16:00 2146 accesări
Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson

Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson

Nu credem că rezultatul negocierilor cu UE poate fi influenţat de poziţia astrelor sau de starea de spirit a persoanelor implicate în discuţii. Asta pare însă să creadă ministrul de Externe britanic, Boris Johnson, care a declarat că Marea Britanie mizează pe un rezultat fericit atât pentru Londra, cât și pentru Uniunea Europeană în negocierile privind Brexitul care au început luni la Bruxelles. "Consider că întregul proces va duce la un rezultat fericit", a spus Johnson, la sosirea la o reuniune cu omologii săi din UE la Luxemburg. "Cred că acestea pot fi gestionate cu profit și onoare pentru cele două părți", a afirmat el în legătură cu discuțiile pe care le-au început luni, la Bruxelles, negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis. "Bineînțeles că vor exista numeroase discuții privind natura acordului pe care îl vom încheia (...) și discuții privind banii", a recunoscut Johnson, făcând referire la „factura“ de divorț, estimată la cel puțin 60 de miliarde de euro pe care-i cere UE de la Londra. "Acum trebuie să privim orizontul, să ne ridicăm ochii spre orizont gândindu-ne la viitor, la noul parteneriat, profund și special, pe care vrem să îl construim cu prietenii noștri", a insistat el, făcând referire la acordul pe care Londra îl va dori cu UE după ieșirea efectivă din blocul comunitar. "Pe termen lung, acesta va fi bun" atât pentru Marea Britanie, cât și pentru Uniunea Europeană, a dat asigurări Johnson, care a fost unul dintre cei mai fervenți susținători ai Brexitului.



12