Camera Deputaților va vota azi Statutul Magistraților

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Și-a modificat programul

Camera Deputaților va vota azi Statutul Magistraților

Politică 11 Decembrie 2017 / 16:31 761 accesări

După scandalul din plen de săptămâna trecută, Statutul Magistraților va intra la vot final chiar în această seară, după ședința solemnă în memoria Regelui Mihai. S-a finalizat ședința comitetului format din liderii grupurilor parlamentare, care au decis ca astăzi, imediat după ședința solemnă dedicată omagierii Regelui Mihai, să fie o nouă sesiune de vot final și de dezbatere, în care să se discute și să se dea vot în primul rând pe Legea 303, privind Statutul magistraților, dar și pe proiectul de modificare a Legii ANI, astfel încât incompatibilitățile dovedite în perioada 2007-2013 să fie anulate, a transmis Marius Vulpe, de la Parlament. Acest lucru a fost posibil la solicitarea grupului PSD, care a dorit ca astăzi să avem un vot cât mai rapid pe primul proiect de lege din pachetul justiției.

Florin Iordache, președintele Comisiei parlamentare pentru legile justiției: "Astăzi, în Biroul Permanent se va hotârî când va fi ședință de vot final. Că va fi astă seară, că va fi mâine, care e diferența dacă e astăzi sau mâine? Noi nu ținem ședințe de birou permanent în funcție de cum se organizează protestatarii".



12