Canonizarea primului sfânt pe teritoriul SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Canonizarea primului sfânt pe teritoriul SUA

Externe 25 Septembrie 2015 / 16:00 413 accesări

Mii de catolici au asistat miercuri, la o bazilică de la Washington, la canonizarea de către Papa Francisc a primului sfânt pe teritoriul american. Corul şi mulţimea au cântat imnuri religioase în engleză, spaniolă şi latină, după care arhiepiescopi americani au participat la o procesiune. Enoriaşii norocoşi care şi-au rezervat bilete prin intermediul parohiilor au aşteptat ore întregi pentru a trece de cordoanele de securitate și a intra în incinta bucolică a Universităţii Catolice din America. Credincioşii s-au aşezat pe peluză, în faţa Bazilicii Naţionale a Imaculatei Concepţii, cu o oră înainte de mesa de la ora 16.00 (21.00, ora României).

Papa Francisc şi-a început programul oficial de miercuri la Casa Albă, unde a fost primit cu onoruri de stat, ca lider al Vaticanului, şi a participat la o întâlnire privată cu preşedintele Barack Obama. Pompa cu care a fost organizat evenimentul a constrastat cu persoana umilă a Papei, care a străbătut Washingtonul la bordul unui automobil Fiat, în loc de SUV-urile sau limuzinele rezervate demnitarilor. Punctul culminant al mesei a fost canonizarea unui preot franciscan din secolul al XVIII-lea, Junipero Serra, care a răspândit creştinismul în California şi a înfiinţat o serie de misiuni de-a lungul coastei, considerate în continuare adevărate puncte de reper. Însă Serra este înconjurat de o anumită controversă din cauza efectelor activităţii sale asupra populaţiilor băştinaşe.

Papa Francisc l-a sanctificat însă pe Serra pentru zelul său misionar, renunţând la cel de-al doilea miracol necesar, şi l-a numit ”un exemplu de sfinţenie al universalităţii Bisericii”.

INEXPLICABIL Corpul de securitate al Papei Francisc va fi testat după ce o fetiță a reușit să ajungă la el, în timpul vizitei pe care acesta o efectuează în SUA. Papa Francisc s-a plimbat cu mașina pe străzile din Washington, unde a oprit de mai multe ori, pentru a binecuvânta copiii veniți să îl întâmpine. O fetiță a trecut de cordonul de ordine și a vrut să se apropie de autovehicul, dar a fost oprită de cei care asigurau paza Suveranului Pontif. Incidentul a fost sesizat de Papă, care a chemat-o la el pe copilă, iar un agent de securitate a ridicat-o pentru a fi sărutată pe cap. Fetița l-a îmbrățișat pe Papă și i-a înmânat o scrisoare pe care o avea în mână. Copila de 5 ani i-a scris Suveranului Pontif să discute cu președintele Barack Obama despre legalizarea imigrației, pentru că, la rândul ei, provine dintr-o astfel de familie și îi este teamă că părinții săi vor fi deportați.



Ştiri recomandate

12