Un interesant proiect cultural, intitulat „Caravana teatrului în judetul Constanța”, propus spre finanțare la Administrația Fondului Cultural Național, în Sesiunea 1 / 2017, pentru aria tematică „Artele spectacolului - Teatru”, a fost aprobat, aflându-se deja în perioada de implementare. Proiectul presupune producția unui spectacol de teatru și prezentarea acestuia, în fiecare zi de luni, marți și miercuri din luna aprilie 2017, în casele de cultură și căminele culturale din 12 localități din județul Constanța: 23 August, Agigea, Cernavodă, Corbu, Hârșova, Mangalia, Medgidia, Peștera, Negru Vodă, Techirghiol, Tuzla, Valu lui Traian. Accesul publicului va fi gratuit la toate reprezentațiile.
Potivit managerului de proiect Georgiana Rusu, prin intermediul acestui proiect cultural se urmărește "stimularea participării locuitorilor județului Constanța la viața culturală, prin diversificarea ofertei de profil și prin aducerea actului artistic cât mai aproape de cetățean". Cu alte cuvinte, "dorim să introducem teatrul în activitatea comunității ca modalitate de divertisment de calitate, dar și ca formă de artă propice identificării unor serii de probleme sociale, sub incidența senzațiilor produse de un spectacol de teatru, spune Georgiana Rusu.
Spectacolul de teatru, realizat cu scenariul și în regia lui Daniel Chirilă, va purta numele „Țara care n-a...” și va fi pus în scenă de actorii Companiei de Teatru Lui’s Arts. Scenariul prezintă povestea a patru frați care primesc drept moștenire din partea tatălui o țară, pe care pot să și-o împartă după bunul plac, aspect care da nastere unor conflicte majore. Piesa vorbește despre istoria și conflictele culturalo - ideologice din România secolului al XXI-lea sub aspecte comice, fiind o radiografie a evoluției societății românești. Deși are un puternic accent comic, piesa tratează în același timp, cu seriozitate, teme sociale - migrația populației cu putere de muncă spre vestul Europei, situația precară a sistemului de învățământ sau tranziția de la sistemul comunist la democrație.
Georgiana Rusu, managerul proiectului, are 27 de ani și este absolventă a Facultățtii de Arte, specializarea Artele spectacolului - Actorie (promoția 2014), dar cu experiență deja acumulată în domeniul teatral, cu roluri în șase spectacole puse în scenă la Teatrul de Stat Constanta.
Daniel Chirilă, scenaristul și regizorul spectacolului, este absolvent (promoția 2012) al Universității de Arte “George Enescu” Iași - Facultatea de Teatru, secția Arta actorului. La doar 26 de ani, Daniel Chirilă este fondatorul platformei de teatru independent Frilensăr si a scris nu mai puțin de 10 piese de teatru, dintre care șapte au devenit spectacole sub regie proprie.
Compania de Teatru Lui’s Arts din Constanța promovează teatrul contemporan atât în ţară cât şi în străinătate, susţine formele alternative şi experimentale de teatru şi artă contemporană, compania fiind preocupată de exploatarea spaţiilor teatrale neconvenţionale. Dintre actorii acestei companii fac parte Mihai Sorin Vasilescu, Luiza Martinescu, Nicodim Ungureanu, Lana Moscaliuc, Liviu Manolache, Remus Archip, Dan Minciună și Adrian Dumitrescu.
Primul spectacol va avea loc pe data de 3 aprilie, în localitatea 23 August, ultimul spectacol fiind programat pe data de 26 aprilie, în localitatea Negru Vodă.